Ambasadorul libanez la Moscova, Shawki Bou Nassar, a declarat că președintele rus Vladimir Putin a semnat un ordin de trimitere a 25.000 de tone de cereale și 10.000 de tone de combustibil în Liban cu titlu gratuit, relatează agenția de știri iraniană Mehrnews.
Diplomatul libanez a explicat că cerealele și combustibilul vor fi livrate în curând, fără a preciza data. Bou Nassar a subliniat că Rusia lucrează la rezolvarea problemelor legate de serviciile logistice pentru a livra ajutoarele în portul Beirut.
Au cerut ajutor în februarie
La începutul lunii februarie, ambasadorul rus în Liban, Alexander Rudakov, a confirmat că Rusia va furniza grâu și combustibil gratuit, ca răspuns la solicitarea guvernului libanez de a aborda criza economică, financiară și socială.
Oficialul rus a subliniat că Moscova sprijină Libanul în lumina circumstanțelor dificile și va asculta întotdeauna propunerile privind „proiecte fructuoase pentru cele două țări.”
În octombrie anul trecut, Rusia a donat Libanului 10.000 de tone de combustibil și 25.000 de tone de grâu.
Context tensionat în Liban
Devalorizarea monedei naționale, prăbușirea sistemului bancar și prețurile ridicate ale produselor de primă necesitate agravează criza economică care, în prezent, plasează patru din cinci cetățeni libanezi în sărăcie.
Comentează