Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a promis un ajutor financiar Republicii Moldova pentru restaurarea Muzeului Puşkin din Chişinău, informează marţi presa de peste Prut potrivit Agerpres
"Referitor la aceste obiective aflate peste graniţă, mai exact la Muzeul Puşkin din Republica Moldova, vom discuta cu autorităţile moldovene şi, dacă vor avea nevoie de ajutor, noi suntem gata să acordăm un sprijin financiar pentru refacerea obiectivelor Puşkin", a declarat şeful statului rus în timpul unei şedinţe a Consiliului pentru Relaţii Interetnice şi ai Consiliului pentru Limba Rusă.
Casa-Muzeu "Aleksandr Sergheevici Puşkin" se află într-o clădire din Chişinău, unde poetul rus a locuit timp de o lună în anul 1820.
Vladimir Putin a dat asigurări că măsuri similare vor fi întreprinse şi în privinţa restaurării muzeului Puşkin din Hurzuf, Peninsula Crimeea.
În iunie, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat "sincere felicitări poporului Rusiei şi al Moldovei cu ocazia împlinirii a 220 de ani de la naşterea marelui poet rus Aleksandr Puşkin, a cărui viaţă şi activitate au fost strâns legate de ţara noastră'. "După atâţia ani, Puşkin rămâne pentru poporul multietnic al Moldovei o garanţie a bunei înţelegeri dintre popoare şi culturi, al păcii şi concilierii, un promotor al ştiinţei, învăţământului şi culturii ruse pe pământul moldovenesc', a scris la acea dată, într-o postare pe Facebook, preşedintele Republicii Moldova
Vladimir Putin promite ajutor financiar pentru restaurarea Muzeului Puşkin din Chişinău
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

19
Descoperire spectaculoasă: Cometa interstelară 3I/ATLAS împrăştie apă în spațiu cât pentru 70 de bazine olimpice în fiecare zi
19

809
Ultimatum de la Casa Albă: Trump amenință că-l va demite pe șeful Rezervei Federale 'dacă nu pleacă la timp'
809

24
Rheinmetall primeşte o comandă de drone de luptă pentru 300 milioane de euro
24

628
Ce să mănânci seara pentru un somn mai bun: un medic cardiolog explică ce fructe sunt ideale înainte de culcare
628

630
Decizia care va enerva Rusia: o țară NATO bagă sute de milioane în „arma viitorului” din Ucraina
630

60
Peste 80 de instalații energetice, lovite în războiul din Orientul Mijlociu: Pagube estimate la 58 de miliarde dolari
60

869
Tulburările economice vor lovi Europa începând cu luna mai (oficial austriac)
869

44
Benjamin Netanyahu: Armata israeliană va continua să lanseze atacuri împotriva Hezbollah în timpul negocierilor de pace cu Libanul
44

63
Kremlinul susține că SUA au refuzat oferta Rusiei de a prelua uraniul îmbogățit al Iranului
63

1.923
Jurnalul stiri al Televiziunii Naționale a Ungariei va fi suspendat de Peter Magyar: „Această fabrică de minciuni va înceta să existe după formarea guvernului Tisza” / VIDEO
1.923

65
Donald Trump, departe de promisiunea electorală: SUA au deportat mai puțin de jumătate din ținta de un milion de persoane
65

51
Studiu: Primii oameni foloseau lemne aduse de apă pentru a aprinde focul în urmă cu 780.000 de ani
51

5.623
Decizie fără precedent: Se închide celebrul hotel Burj Al Arab din Dubai, singurul de 7 stele din lume
5.623















Comentează