Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin şi secretarul general al ONU fac apel la israelieni şi palestinieni să pună capăt violențelor

Tass
Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi secretarul general al ONU Antonio Guterres au făcut apel, joi, către israelieni şi palestinieni să pună capăt confruntărilor mortale din prezent, a indicat Kremlinul, scrie AFP.

"Odată cu escaladarea conflictului israeliano-palestinian, constatăm că prima dintre priorităţi este sfârşitul violenţelor din ambele părţi şi siguranţa populaţiei civile", a declarat într-un comunicat preşedintele rus, la capătul unei convorbiri prin videoconferinţă între Putin ş Guterres. Cei doi lideri au reiterat principiul unei soluţii a două state pe baza rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, potrivit news.ro.

Antonio Guterres, în prezent în vizită în Rusia, s-a întâlnit cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Acesta din urmă a făcut apel la o reuniune de urgenţă a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, un grup de mediatori ce reuneşte Rusia, SUA, ONU şi Uniunea Europeană. "Contăm pe secretarul general, în calitate de coordonator al Cvartetului, să încerce să organizeze o astfel de reuniune cât mai rapod posibil", a adăugat Serghei Lavrov.

Vladimir Putin a făcut apel deja la dezescaladare, miercuri, în timpul unei conversaţii cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan care, în special mai ofensiv, a cerut ca Israelul să primească "o lecţie". Rusia întreţine relaţii bune cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, liderii palestinieni şi Erdogan.

În patru zile, violenţele au provocat moartea a 83 de persoane în Fâşia Gaza, bombardată de forţele israeliene şi şapte morţi în Israel, unde Hamas a intensificat atacurile cu rachete.

Statul israelian a trimis vehicule blindate de-a lungul frontierei cu Gaza, în timp ce se confruntă cu o alte violenţe între locuitorii săi evrei şi arabi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.