DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin trimite flota rusă în Atlantic, Pacific și Mediterană: 140 de nave, 60 de avioane și 10.000 de militari

sputnik
flota rusia

Rusia a anunţat joi exerciţii navale de amploare în ianuarie şi în februarie în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul, relatează AFP şi EFE.

"În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte" la aceste manevre, a specificat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

"Marina rusă va efectua o serie de exerciţii în toate zonele de responsabilitate a Forţelor navale" ruse, menţionează ministerul într-un comunicat, citat de EFE.

Manevrele vor fi supervizate de către comandantul-şef al Marinei militare ruse, amiralul Nikolai Ievmenov.

Potrivit ministerului, aceste exerciţii vor avea loc atât "în apele şi mările adiacente teritoriului rus", cât şi "zonele oceanice de-a lungul lumii importante pe plan operaţional".

"Exerciţii distincte vor avea loc în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific", precizează comunicatul.

Aceste manevre din toate direcţiile sunt organizate "conform planului de antrenament al forţelor armate ruse pe anul 2022", conform textului.

"Obiectivul principal este utilizarea forţelor navale, aeriene şi spaţiale pentru protejarea intereselor naţionale ruse în oceanele lumii şi pentru contracararea ameninţărilor militare împotriva Rusiei dinspre mări şi oceane", mai indică Ministerul rus al Apărării.

În timp ce tensiunile au ajuns la cel mai înalt grad cu Occidentul pe fondul temerilor privind o invazie rusă în Ucraina, Moscova plănuieşte să desfăşoare manevre navale comune cu Iranul şi China, a căror dată nu a fost încă stabilită.

În Marea Neagră, tensiunile au fost deosebit de mari în ultimii ani, Moscova acuzând Ucraina şi Occidentul că îi ameninţă securitatea în largul Peninsulei Crimeea anexate în 2014. În iunie 2021, flota rusă a tras focuri de avertisment împotriva unui distrugător britanic, aminteşte AFP.

În contextul manevrelor respective, şase nave de debarcare ale flotelor ruse a Nordului şi cea de la Baltica au părăsit deja portul Baltisk (enclava rusă Kaliningrad) îndreptându-se spre Marea Mediterană.

Concomitent cu acest anunţ, unităţi de infanterie marină ruse au sosit joi în Belarus pentru exerciţiul "Determinare aliată-2022".

Aceste exerciţii, considerate de SUA drept "îngrijorătoare" dat fiind faptul că se derulează în apropiere de frontiera cu Ucraina, au ca obiectiv verificarea capacităţilor forţelor de reacţie rapidă rusă şi belarusă pe patru aerodromuri şi cinci poligoane militare.

Moscova neagă că ar intenţiona să invadeze Ucraina şi îşi susţine dreptul de a efectua manevre pe propriul teritoriu şi în limitele Uniunii statale Rusia-Belarus, respingând de asemenea ideea că aceasta ar escalada situaţia la frontiera ucraineană.

Cu toate acestea, manevrele militare lansate de armata rusă de la începutul anului au amplificat temerile occidentale cu privire la o escaladare iminentă la graniţa cu Ucraina.

Secretarul de stat american Antony Blinken a promis miercuri la Kiev sporirea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina şi a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin are capacitatea de a-şi "dubla" prezenţa militară la graniţa cu Ucraina într-un "timp foarte scurt".

În prezent, Rusia a concentrat în apropiere de graniţele Ucrainei aproximativ 127.000 de soldaţi, a declarat miercuri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev, Aleksei Danilov, menţionând că pentru o ofensivă terestră la scară largă Moscova ar avea nevoie de circa 1 milion de soldaţi, potrivit agenţiei de presă ucrainene Liga.net.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.