DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Putin vorbește de o 'linie roșie' spre Est: 'Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute'

realitatea.net
vladimir putin nervos

Preşedintele rus Vladimir Putin a acordat un amplu interviu săptămâna aceasta despre Ucraina postului public de televiziune Rossia-1, subliniind că extinderea NATO spre Est reprezintă pentru Rusia o "linie roşie", unii dintre experţii independenţi ruşi apreciind că declaraţiile sale au fost adresate nu Kievului, ci preşedintelui american Joe Biden, cu care liderul rus se va întâlni săptămâna viitoare la Geneva, relatează Interfax, RBC şi postul de televiziune independent rusesc Current Time.tv, potrivit Agerpres.

"Să ne imaginăm că Ucraina devine membră a NATO. Timpul de zbor al rachetelor Alianţei de la Harkov, să zicem, sau din Dnepropetrovsk până în partea centrală a Rusiei, la Moscova, se va reduce la 7-10 minute. Este sau nu o linie roşie pentru noi?", a declarat Putin în interviul acordat la 9 iunie moderatorului emisiunii "Moscova.Kremlin.Putin", Pavel Zarubin.

El a spus că extinderea NATO spre Est şi apropierea infrastructurii sale de frontierele Rusiei "are o importanţă practică" pentru Moscova. După aderarea unor ţări din Europa de Est la Alianţă, SUA au convenit cu România şi Polonia cu privire la instalarea pe teritoriile lor a unor lansatoare de rachete ca parte a dispozitivului de apărare antirachetă, iar acestea pot fi utilizate nu numai în scopuri defensive, a afirmat Vladimir Putin, citat de publicaţia RBC. Putin susţine că rachetele ce ar putea fi lansate din România sau Polonia ar putea ajunge în centrul Rusiei în 15 minute.

Desfăşurarea unor rachete sovietice în Cuba nu a fost acceptată de SUA, încercări de acest gen au fost întreprinse de Uniunea Sovietică în timpul crizei rachetelor cubaneze, a amintit Putin, afirmând că o cauză a îngrijorărilor SUA de la acea vreme a fost că timpul de zbor al unei rachete din Cuba până în centrul industrial al SUA, inclusiv Washington, este de 15 minute.

"Pentru ca acest interval de zbor să fie redus la 7-10 minute, ar trebui ca noi să ne instalăm rachetele la graniţa de sud a Canadei sau la graniţa de nord a Mexicului. Credeţi că aceasta va fi sau nu atunci o linie roşie pentru SUA?", a mai spus preşedintele rus în cadrul emisiunii de la postul public de televiziune.

Putin a adăugat că cel puţin 50% dintre ucraineni nu vor ca ţara lor să adere la NATO. "Aceştia sunt oameni deştepţi. Vorbesc fără nici o ironie. Nu pentru că alţii sunt proşti, ci pentru că ei înţeleg că nu vor să fie în prima linie, nu vor să fie monedă de schimb şi carne de tun", a continuat şeful statului rus, fără să precizeze sursa datelor citate.

Potrivit rezultatelor unui sondaj publicat în aprilie a.c. de agenţia de presă Interfax-Ukraina, 64% dintre ucraineni susţin aderarea Ucrainei la NATO: 43% se pronunţă pentru aderare fără echivoc, iar alţi 21% mai degrabă susţin decât nu susţin. Circa 7% mai degrabă nu susţin integrarea Ucrainei în Alianţă, 12% nu susţin deloc, în timp ce 12% nu au o opinie clară în aceasta privinţă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat la 7 iunie publicaţiei Axios că dacă NATO doreşte cu adevărat ca Ucraina să adere la Alianţă, statele sale membre trebuie să abordeze această problemă imediat, deoarece ţara sa este "în pericol", notează RBC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.