Declarația lui Vladimir Putin despre teritorii care vizează direct România, Polonia și Ungaria

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Ucraina îşi va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile din vest, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că aceste pământuri au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi României, informează TASS, citat de news.ro.

El a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu militari ai Marinei ruse.

Avertismentul lui Vladimir Putin privind vestul Ucrainei

„Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vest, pământuri care au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi României. Poate că nu se va întâmpla mâine sau poimâine. Poate dura un an, doi ani, 10 ani sau 15 ani, dar istoria va pune în cele din urmă lucrurile la locul lor”, a afirmat preşedintele rus.

Singurul garant al integrității teritoriale, în viziunea Kremlinului

Totodată, Putin a susţinut că Rusia a fost singurul garant al integrităţii teritoriale a Ucrainei, însă Kievul a decis să considere Moscova drept inamic.

„A existat un singur garant al integrităţii teritoriale a Ucrainei. Acesta a fost Rusia. Dar ei au decis că este necesar, posibil şi avantajos pentru ei să declare Rusia drept duşman”, a spus Putin în cadrul întâlnirii cu militarii Marinei ruse.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură11°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri