DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin vorbește despre Jen Psaki: 'Tot timpul confundă câte ceva'

PBS
Jen Psaki

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a caracterizat-o pe Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, ca fiind o femeie frumoasă și educată, arătând că nu vede nimic neobișnuit în faptul că omologul său american, Joe Biden, ”mai confundă, uneori, câte ceva”, relatează cotidianul RBK.

”Are un secretar de presă – o femeie tânără, educată, frumoasă. Ea însăși, tot timpul, confundă câte ceva”, a atras atenția Putin la o întâlnire cu absolvenți ai programului de dezvoltare a rezervei de cadre a Școlii Superioare a Administrației Publice.

Potrivit aprecierilor sale, acest lucru nu depinde de faptul că ”educația nu permite” sau că ”memoria joacă feste”. ”Pur și simplu, când oamenii cred că unele lucruri sunt secundare, nu își concentrează prea mult atenția asupra lor”, a explicat el. Americanii consideră, spre exemplu, că ”nimic nu este mai important decât ei înșiși”, a adăugat Putin. ”Este stilul lor”, a adăugat el.

Despre Biden, Putin a spus că este un om adunat și profesionist. ”Trebuie să lucrezi foarte atent cu el, pentru a nu scăpa ceva din vedere. Lui nu îi scapă nimic, vă asigur”, a arătat șeful statului. Potrivit spuselor sale, liderul american știe ce vrea și își atinge scopul ”cu măiestrie”.

La 16 iunie, Putin și Biden s-au întâlnit la Geneva. La sfârșitul discuțiilor, președintele rus a declarat că, în relațiile dintre Rusia și SUA, s-au acumulat ”foarte multe bariere”, dar că părțile sunt hotărâte să caute soluții. În privința întâlnirii, Putin a definit-o drept ”concretă, la obiect”. ”Nu a existat nici un fel de presiune, din direcția niciunei părți”, a menționat el.

Cei doi lideri au adoptat o declarație comună, unde și-au confirmat ”apartenența la principiul conform căruia într-un război nuclear nu pot exista învingători și el nu trebuie niciodată declanșat”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.