Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volkswagen vrea să investească şapte miliarde de euro pentru electrificarea producţiei în Spania

Das Auto
volkswagen

Volkswagen a anunţat miercuri că a ales fabrica din Sagunto, lângă Valencia, pentru planificata sa producţie de baterii pentru vehiculele electrice şi va investi şapte miliarde de euro pentru electrificarea producţiei în Spania, cu condiţia să primească fonduri guvernamentale, transmite Reuters.

"Timpul rămas la dispoziţie este scurt", a informat producătorul auto german, care vrea să înceapă până în 2026 producţia de serie la uzina de baterii electrice, care va avea o capacitate de producţie de 40 GWh. Construcţia ar urma să înceapă anul acesta, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, Guvernul spaniol a lansat un proces de licitaţie pentru aproximativ trei miliarde de euro - jumătate în granturi - pentru a promova producţia de vehicule electrice, printre licitatori fiind Volkswagen şi subsidiara sa spaniolă SEAT. Câştigătorii vor fi aleşi anul acesta.

Conform SEAT, unitatea din Sagunto va fi cea mai mare investiţie individuală în infrastructura industrială realizată vreodată în Spania.

Până la finalul deceniului, Volkswagen vrea să construiască şase mari fabrici de baterii în Europa, cu parteneri.

Prima este în Suedia, cu partenerul Northvolt, iar Volkswagen deţine o participaţie de 20%. Producţia comercială va demara în 2022. A doua este la Salzgitter, Germania, şi va fi construită până în 2025 în parteneriat cu firma chineză Gotion High-Tech, în care Volkswagen deţine 26%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.