Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volodimir Zelenski acuză Rusia că vrea să distrugă 'viaţa normală a fiecărui european' (Video)

ytimg.com
Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă seară Rusia că poartă un război energetic şi a cerut mai multă unitate în Europa, transmite dpa.

"Rusia încearcă în aceste zile să crească şi mai mult presiunea energetică asupra Europei. Pomparea gazului prin Nord Stream a fost complet oprită", a spus Volodimir Zelenski în mesajul său video zilnic."Rusia vrea să distrugă viaţa normală a fiecărui european, în toate ţările continentului nostru".

Scopul, a spus el, este de a slăbi şi intimida statele din Europa. Pe lângă tancuri şi rachete, Rusia foloseşte şi energia ca armă. În această iarnă, Rusia pregăteşte o "lovitură decisivă" în sectorul energetic. Doar o mai mare coeziune va ajuta la combaterea acestui plan, a spus Zelenski, potrivit Agerpres.

În opinia sa, europenii trebuie să îşi coordoneze mai bine contramăsurile şi să se ajute reciproc. În plus, presiunea asupra Rusiei trebuie crescută pentru a limita veniturile pe care le obţine din petrol şi gaze.

Contextul acuzaţiilor este acela că Gazprom nu a reluat livrările de gaze prin Nord Stream 1 către Germania sâmbătă dimineaţa, contrar planurilor anterioare. Compania energetică rusă a justificat acest lucru invocând o presupusă scurgere la staţia de compresoare Portovaia.

În intervenţia video, preşedintele Zelenski a condamnat, de asemenea, rănirea mai multor copii la o expoziţie de arme din Cernigov. Incidentul este "inacceptabil", iar cei care se fac vinovaţi de neglijenţa care a provocat incidentul vor fi pedepsiţi, a promis şeful statului ucrainean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.