Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volodimir Zelenski: 'Ocupanții își retrag forțele în nordul țării'

zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că mai sunt ”bătălii dificile” de dus înainte de a se ajunge din nou la pace.

”Înainte - bătălii dificile. Este încă imposibil să ne gândim că am trecut deja toate testele”, afirmă Volodimir Zelenski, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un nou video postat pe reţelele de socializare. Preşedintele ucrainean adaugă că toţi cei implicaţi îşi doresc să câştige. ”Dar când va fi - toată lumea o va vedea. Toată lumea va simţi că pacea vine”, a mai afirmat preşedintele.

De asemenea, preşedintele a apreciat că forţele ruse se deplasează ”încet, dar vizibil” din nordul Ucrainei. ”Ocupanţii îşi retrag forţele în nordul ţării noastre. Retragerea este lentă, dar vizibilă. Undeva sunt expulzaţi cu bătălii. Undeva îşi lasă poziţiile singuri”, a transmis Zelenski.

Acesta le-a cerut, de asemenea, ucrainenilor să rămână precauţi în nord, în timp ce trupele se retrag.

"Noi mergem înainte. Ne mişcăm cu grijă. Şi toţi cei care se întorc în această zonă trebuie, de asemenea, să fie foarte atenţi. Este încă imposibil să se revină la viaţa normală, aşa cum a fost. Chiar şi în zonele în care ne întoarcem după lupte. Va trebui să aşteptaţi. Aşteptaţi ca pământul nostru să fie curăţat. Aşteptaţi până când veţi fi siguri că noi bombardamente sunt imposibile", a adăugat el.

În estul Ucrainei, Zelenski a afirmat că sunt aşteptate mai multe atacuri ruseşti în regiunile Donbas şi în Harkov.

”În estul ţării noastre situaţia rămâne extrem de dificilă. Armatele ruse se acumulează în Donbas, în direcţia Harkov. Se pregătesc pentru noi lovituri puternice. Ne pregătim pentru o apărare şi mai activă”, a spus Zelenski.

El a comentat, de asemenea, o conversaţie pe care a avut-o cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în care s-a discutat despre situaţia umanitară din oraşul-port din sudul asediat Mariupol.

”Europa nu are dreptul să reacţioneze în tăcere la ceea ce se întâmplă în Mariupolul nostru. Întreaga lume trebuie să reacţioneze la această catastrofă umanitară”, a spus Zelenski.

El s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care s-adeplasat la Kiev pentru a transmite un mesaj de susţinere şi speranţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.