Volodimir Zelenski a mers în 'prima linie' a frontului sudic din regiunea Zaporojie

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 27-03-2023

Actualizat: 28-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a afişat luni în regiunea Zaporojie, deplasându-se "în prima linie" pe frontul sudic, la câteva zile după ce a mers, succesiv, în apropiere de Bahmut (est), în regiunea Harkov (nord-est) şi în apropiere de Herson (sud), relatează AFP, conform Agerpres.

"Regiunea Zaporojie. Poziţii în prima linie. Sunt onorat să fiu aici astăzi, alături de militarii noştri", a transmis el pe contul său de Telegram, însoţindu-şi mesajul cu un video în care se vede cum le oferă medalii soldaţilor.

Zelenski a fost însoţit în vizita din regiunea Zaporojie de directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, conform unei postări pe Twitter a acestuia.

Scopul vizitei lui Grossi la centrala nucleară Zaporojie este de "a evalua în mod direct situaţia în materie de siguranţă şi de securitate nucleare", conform unui anunţ de sâmbătă al AIEA.

Este a doua deplasare a directorului AIEA la Zaporojie de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri