Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele zece luni, faţă de perioada similară din 2024, ca serie brută, cu 10%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10%, creştere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+50%) şi la lucrările de construcţii noi (+7,7%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,7%”, arată datele INS.
Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+12%), clădirile nerezidenţiale (+10,8%) şi la construcţiile inginereşti (+8,9%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,7%.
Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi au crescut cu 49,3%, respectiv cu 7,9%.
Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 5,5%.
Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale şi construcţiile inginereşti (+10,6%, fiecare) şi la clădirile nerezidenţiale (+8,2%).
Octombrie 2025 comparativ cu septembrie 2025
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 0,2%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+0,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+0,3%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 0,2%.
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+10,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (+5,3%).
Construcţiile inginereşti au scăzut cu 5,5%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-8,5%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-5,8%) şi la lucrările de construcţii noi (-1,6%).
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti (-5,6%). Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 3,1%, respectiv cu 2,2%.
Octombrie 2025 comparativ cu octombrie 2024
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 13,8%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+40,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+17,1%).
Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 8,5%.
Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile nerezidenţiale (+33,3%), clădirile rezidenţiale (+16,8%) şi construcţiile inginereşti (+4,6%).
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 13,3%.
Pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+45,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+17,1%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 7,7%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+33,8%), clădirile rezidenţiale (+17,5%) şi la construcţiile inginereşti (+7,5%).

































Comentează