Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volumul `Prizonieri în noaptea polară` a fost lansat la Bookfest

playtech.ro
carte

Volumul "Prizonieri în noaptea polară. Roald Amundsen, Emil Racoviţă şi Expediţia 'Belgica'", de Julian Sancton, a fost lansat, vineri, la standul Editurii Corint, de la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.

Jurnalistul Ion M. Ioniţă a precizat că volumul prezintă "o expediţie fascinantă din care a făcut parte Emil Racoviţă, un român despre care se vorbeşte mai puţin astăzi", şi se citeşte "ca o aventură uluitoare", conform Agerpres.

"Această expediţie 'Belgica' la Polul Sud este una dintre marile aventuri ale explorării şi nu numai, este o mare aventură a spiritului uman. (...) Pe această corabie au fost personalităţi care se vor dovedi excepţionale în istoria omenirii, dacă vorbim despre Roald Amundsen, marele explorator norvegian, cel care avea să ajungă câţiva ani mai târziu la Polul Sud, primul om care va ajunge la Polul Sud într-o competiţie epopeică cu contracandidatul său britanic, care va pieri împreună cu tot echipajul său pe drumul de întoarcere. Amundsen, întorcându-se cu bine, devine un erou la nivel mondial", a spus Ion M. Ioniţă la lansare.

El a precizat că România l-a avut în expediţia de la Polul Sud pe Emil Racoviţă, "cel care va întemeia ştiinţa biospeologiei şi va avea o carieră extraordinară în plan ştiinţific".

Istoricul Paul Zaharia a precizat că volumul "este incredibil de realist, vorbind despre oameni care reprezintă, în istoria umanităţii, modele, exploratori, oameni de ştiinţă".

"În această carte este pomenit de mai multe ori Emil Racoviţă, dar, din păcate, doar schematic, modul în care a reuşit el să facă parte din echipaj, propus de Universitatea Sorbona din Paris. El îşi satisfăcea stagiul militar, la intervenţia Casei Regale Belgiene a putut să primească un bilet de voie. (...) Important este că regele Carol I i-a permis lui Racoviţă să-şi întrerupă stagiul militar pe termen nelimitat pentru a lua parte la expediţie şi apoi, peste ani, el va înfiinţa primul institut de speologie din lume, la Cluj-Napoca", a povestit Paul Zaharia.

Acesta a adăugat că expedia Belgica "a fost prima expediţie pur ştiinţifică la acest pol sud al omenirii" iar Racoviţă a fost primul român care a ajuns în Antarctica.

Autorul volumului "Prizonieri în noaptea polară", Julian Sancton, a prezentat în paginile cărţii sale şi schiţele realizate de Emil Racoviţă, a mai spus Zaharia, amintind că mare parte a acestora se află în posesia Bibliotecii Naţionale a Norvegiei.

"Este o carte care merită citită, este istorie pură, este viaţă pură", a conchis Paul Zaharia.

"În august 1897, tânărul Adrien de Gerlache şi echipajul navei Belgica, alături de câţiva savanţi şi exploratori, au plecat din Europa către Antarctica. Această călătorie s-a transformat într-o adevărată saga a unor temerari care au luat în piept iarna necruţătoare şi mările zbuciumate ale sudului planetei, pe atunci deloc cunoscut. Marele inamic a fost banchiza, un monstru de nebiruit, care i-a ţinut prizonieri pe parcursul unui an întreg. Incertitudinea, noaptea polară, scorbutul şi animozităţile personale au transformat Belgica într-o casă de nebuni; totuşi, spiritul uman a reuşit, în cele din urmă, să izbândească. O poveste excelent scrisă despre aventură, glorie, orgolii, curaj, disperare, moarte, viaţă şi izbăvire. O poveste din care fac parte norvegianul Roald Amundsen şi românul Emil Racoviţă. O poveste care trebuie citită şi păstrată în suflet", se arată în prezentarea cărţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.