Voluntari: Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu la acoperișurile a două imobile - FOTO

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 14-05-2019

Actualizat: 14-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, la acoperișurile a două imobile din orașul Voluntari, pompierii intervenind cu nouă autospeciale, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov. O persoană expusă la fum a fost transportată la spital.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au anunțat că, în jurul orei 00:30, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la acoperișurile a două imobile situate pe strada Cugetării din orașul Voluntari.

Citește și: O femeie a fost găsită moartă pe plajă

O persoană, expusă la fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la spital.

Incendiul se manifesta violent cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați și a fost stins în jurul orei 03:30.

Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari, au intervenit și trei echipaje ale serviciului voluntar pentru situații de urgență al orașului Voluntari.

content-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri