Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, a declarat că Statele Unite nu au cerut României instalarea unei noi baze militare pe teritoriul țării, ci au oferit posibilitatea găzduirii unor capabilități militare avansate care sporesc securitatea națională.
Lazurca: americanii nu au cerut o bază, ci au oferit capabilități militare
Întrebat, în podcastul lui Lucian Mândruţă, dacă reprezentanţii Statelor Unite ale Americii vor să „târască” România în războiul din Orientul Mijlociu prin solicitarea de acces suplimentar la bazele aeriene de pe teritoiul românesc, consilierul pe securitate al preşedintelui Nicuşor Dan, Marius Lazurca a răspuns: „Nu, desigur!”.
„Americanii nu ne-au cerut o bază, americanii, în fond, au oferit ceva. Au oferit României posibilitatea de a găzdui capabilităţi militare foarte sofisticate, capabilităţi pe care, dacă memoria nu mă înşală, România nu le-a mai găzduit până cum şi care, prin prezenţa lor în România, cresc securitatea naţională şi siguranţa cetăţenilor. Sunt capabilităţi tehnice foarte sofisticate”, a adăugat Marius Lazurca, conform news.ro.
Capabilități de supraveghere și avioane de realimentare la baza Mihail Kogălniceanu
El spune că e vorba, printre altele, despre avioane de realimentare în aer care se vor afla la baza de la Mihail Kogălniceanu, şi nu de avioane de atac.
„Este vorba despre capacităţi de tip radar, de conexiune satelitară, de supraveghere a spaţiului aerian şi cosmic, de avioane de realimentare. Aşadar, nu este vorba de capacităţi sau de echipamente militare care să aibă armament la bord, nu am văzut radare înarmate până în dinţi sau antene radio purtătoare de muniţie”, a adăugat Marius Lazurca, spunând că, atunci cînd vor sosi, aceste echipamente „vor sta pentru o perioadă limitată de timp în România”.
El spune că „e o eroare” ipoteza conform căreia România ar fi devenit o ţintă în urma deciziei Parlamentului de a aproba dislocarea acestor capabilităţi militare pe teritoriul său.
„După părerea mea, e o eroare să plecăm de la premisa că România a devenit o ţintă după debutul acestui conflict (din Orientul Mijlociu – n.r.) sau că a devenit încă mai mult o ţintă în urma deciziei Parlamentului României. Şi îmi aleg cu grijă cuvintele pentru că, într-adevăr, decizia cu privire la noile capabilităţi militare care vor sosi în România pentru o perioadă limitată de timp nu a fost luată de preşedintele României, de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ci de Parlamentul României care este, până la urmă, forul reprezentativ al democraţiei româneşti”, a adăugat Marius Lazurca.





























Comentează