Alegătorii vor vota o singură dată la scrutinul din 4 mai, tentativa unei persoane de a-şi exercita dreptul constituţional de mai multe ori la acelaşi scrutin constituind infracţiune, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În ziua votului, cetăţenii care vin la urne îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
***
În cazul în care SIMPV semnalează, la o secţie de votare din ţară sau străinătate, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja în sistem, preşedintele biroului electoral al secţiei va lua următoarele măsuri:
* informează alegătorul că SIMPV a semnalat faptul că s-a mai prezentat la vot la acelaşi scrutin;
* aduce la cunoştinţa alegătorului prevederile legale potrivit cărora fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, chiar şi după ce i s-au făcut precizările respective, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va contacta telefonic Centrul de preluare a apelurilor, prin intermediul terminalului pus la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, urmând a fi redirecţionat către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde alegătorul figurează deja înscris în SIMPV, în vederea identificării eventualei semnături a acestuia în dreptul datelor sale de identificare din listele electorale, precizează Biroul Electoral Central.
În situaţia în care secţia indicată în mesajul returnat de SIMPV este o secţie de votare din străinătate, operatorul de calculator îi va comunica acest lucru preşedintelui biroului electoral al secţiei, iar acesta va permite alegătorului să îşi exercite dreptul de vot doar după ce alegătorul va completa şi semna în prezenţa preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a operatorului de calculator o declaraţie, urmând ca aceştia din urmă să o contrasemneze.
În cazul în care se infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, i se va permite acestuia exercitarea dreptului de vot.
***
Dacă SIMPV semnalează, la o secţie de votare, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondenţă, preşedintele biroului electoral al secţiei îl va informa că Sistemul a semnalat că acesta a votat prin corespondenţă şi îi aduce la cunoştinţă că votul multiplu e infracţiune.
În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, chiar şi după ce i s-au făcut precizările, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va permite alegătorului să îşi exercite dreptul de vot după ce va completa şi semna, în prezenţa preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a operatorului de calculator din secţie/membrului care îndeplineşte acest rol, o declaraţie, urmând ca aceştia din urmă să o contrasemneze.
''Operaţiunile se vor derula cu tact şi respect faţă de persoana care s-a prezentat la vot şi în cazul căreia se semnalează că figurează deja în SIMPV, urmărind evitarea situaţiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite'', transmite BEC.
Declaraţia prin care se consemnează că alegătorul solicită exercitarea dreptului de vot susţinând pe propria răspundere că nu a mai votat la alegerile prezidenţiale din 4 mai se va preda de îndată personalului care asigură paza secţiei de votare din ţară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secţiilor de votare din străinătate, care va asigura comunicarea documentului către Inspectoratul General al Poliţiei Române, spre a fi valorificate în eventualitatea unor cercetări de orice natură.
Pe cartea electronică de identitate a alegătorului nu se aplică timbrul autocolant cu menţiunea ''VOTAT''.
Votul multiplu - infracţiune; măsuri în cazul în care SIMPV semnalează că alegătorul a mai votat o dată
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

336
Ședință crucială la Palatul Victoria: Se pregătește OUG pentru intervenția statului în criza carburanților
336

2.087
Partenera președintelui Nicușor Dan, interviu după întâlnirile de la Casa Albă: Mirabela Grădinaru vine cu un mesaj pentru România
2.087

2.065
Previziunea lui Călin Georgescu: 'România va intra în incapacitate de plată. Uniunea Europeană trăiește în avarie'
2.065

767
Ce urmează după 20 aprilie: iese PSD de la guvernare sau cade premierul Bolojan? Cronologia unei crize care nu a izbucnit peste noapte
767

4.241
FOTO Mirabela Grădinaru a strălucit la Washington. A ales o ținută inspirată din tradiția populară: 'Ne-a placut provocarea'
4.241

877
Grindeanu vorbește despre „bezelele” dintre PNL și AUR și ridică miza în coaliție: „Nu vom susține un guvern minoritar”
877

1.578
VIDEO Sorin Grindeanu nu mai stă la 'pompă' în coaliția Guvernului Bolojan: Trebuie să forțăm ca să aprobe ceva!
1.578

1.244
VIDEO Imagini scandaloase în Muzeul Național de Artă Contemporană, în Postul Paștelui, lângă Catedrala Națională: 'Falusuri în formă de cruce, cu paleta de culori a curcubeului pictată pe fundal și cu inscripția „INTRI”'
1.244

3.846
Avocatul Toni Neacșu avertizează că se deschide o cutie a Pandorei: Guvernul forțează Constituția sub pretextul crizei carburanților
3.846

1.667
Cine este singura deputată care a votat împotriva legii femicidului: Nu poţi corecta o deficienţă de aplicare printr-o lege mai neclară
1.667

711
Legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi să lucreze în anumite locuri a fost promulgată de Nicușor Dan
711

1.975
FOTO Mirabela Grădinaru, alături de Brigitte Macron şi Olena Zelenska, la evenimentul organizat de Melania Trump la Casa Albă
1.975

1.691
Ce mesaje se vor regăsi de acum în hoteluri, centre de acordare a vizelor și agenţii de turism: Legea a fost promulgată de Nicușor Dan
1.691
















Comentează