Premierul japonez Shinzo Abe a anunţat marţi instaurarea stării de urgenţă, pentru o durată iniţială de o lună, pentru şapte regiuni din ţară, inclusiv Tokyo şi Osaka, pentru a limita răspândirea noului coronavirus după o înmulţire alarmantă a cazurilor în zonele urbane, relatează agenţia de presă japoneză Kyodo.
Decizia, care va intra în vigoare miercuri şi care este prevăzută să ţină până la 6 mai, le va permite guvernatorilor regionali să ia măsuri de prevenţie mai ferme, de la îndemnarea cetăţenilor să stea în casă şi până la restricţionarea activităţii şcolilor şi a altor facilităţi, deşi nu există sancţiuni legale pentru nerespectarea lor.
Măsurile care vor fi luate pe baza acestei decizii, prima care instituie o astfel de stare de urgenţă în Japonia, ar putea reduce parţial drepturile şi libertăţile persoanelor. Însă, datorită limitărilor prevăzute în legislaţia din Japonia, ele nu vor duce la izolări stricte, de amploarea celor văzute în alte ţări afectate de virus, precum China sau Franţa, precizează Kyodo.
În cadrul unei reuniuni a grupului operativ pentru COVID-19, Abe a declarat starea de urgenţă pe baza unei legislaţii modificate recent pentru a răspunde pandemiei de coronavirus. El a discutat cu comisia consultativă de experţi specializaţi în boli infecţioase şi în sănătate publică ce îşi dăduse anterior acordul, completând procesul necesar în astfel de situaţii excepţionale.
"Am decis să declar stare de urgenţă deoarece am ajuns la un punct în care răspândirea infectărilor a devenit rapidă şi vastă în întreaga ţară şi riscă să aibă un impact grav asupra vieţilor oamenilor şi asupra economiei", a spus Abe în parlament.
Locuitorii din zona metropolitană Tokyo (prefecturile Tokyo, Chiba, Kanagawa şi Saitama), precum şi din Osaka, Hyogo şi Fukuoka vor fi nevoiţi să renunţe la ieşirile din casă care nu sunt esenţiale. Deplasările la cumpărături şi spital, precum şi naveta nu sunt vizate de restricţii.
Abe a mai spus că guvernul nu intenţionează să le ceară operatorilor de tren să îşi reducă serviciile.
În Japonia, numărul de infectări a trecut de 4.800, iar cel al deceselor a ajuns la 108.
Vremuri grele pentru românii din Japonia: stare de urgență în șapte regiuni, între care și Tokyo
București
6°C
Articole Similare

2.900
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
2.900

1.687
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.687

134
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
134

69
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
69

48
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
48

4.667
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.667

5.315
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.315

7.971
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.971

586
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
586

5.883
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.883

5.826
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.826

3.986
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.986

485
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
485
















Comentează