Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

`Vulturii` roiesc deasupra OMV-Petrom: care sunt interesele mafiei sindicale prahovene

MDT
mafia dosar semneaza

La începutul lunii iunie a fost adoptat proiectul de HG prin care Ministerul Energiei, acționar în OMV-Petrom cu 20,6% se angajează să vândă până la final de 2023 un pachet de 1% din valoarea capitalului OMV la data vânzării. Decizia vine după ce timp de aproape două decenii, guvernanții aflați la putere au tot făcut tot posibilul ca procentul de 8% cuvenit angajaților prin contractul de privatizare să nu fie dat niciodată. În 2019, o decizie executorie a ÎCCJ a împins lucrurile către respectarea prevederii contractuale. Un prim pas, fiind vorba de doar 1% față de cei  8%.

Așa cum, prin mafia sindicală a lui Liviu Luca și al său principal “aghiotant” și fin, Florin Bercea și-au cumpărat pacea socială de la preluarea companiei în 2004, austriecii de la OMV par a se baza pe aceiași pioni pentru a se asigura că pachetul de 8% din participația statului nu va fi răscumpărat de angajați.

Până la momentul deciziei din iunie a.c., amânată mai bine de 15 ani de toate guvernele care s-au succedat la putere, Florin Bercea, liderul FSLI Petrol Energie s-a asigurat că banii sindicaliștilor vor fi sifonați potrivit rețetei verificate a companiilor-căpușă. Acum, Bercea și al său grup de interese s-a bazat pe relații “tradiționale” pentru a trage sforile ca guvernul să adopte un HG prin va vinde, iată, doar 1% din pachetul de 8%.

Ce face acum guvernul este să încalce o hotărâre judecătorească definitivă a ÎCCJ (dată în 2019 într-un dosar deschis în 2015), limitând achiziția la doar 1% din acțiunile Petrom de către angajați. Iar potrivit avocatului Romeo Cosma, reprezentant al angajaților care au câștigat în instanța, subliniază că acțiunile de tergiversare a punerii în aplicare a hotărârii judecătorești, ori înstrăinarea acțiunilor către alte părți pot fi interpretate că fapte penale.

BERCEA ȘI POLITICIENII, MAI NOU APĂRĂTORII CAPITALULUI STRĂIN

Florin Bercea, unul dintre cei mai controversați lideri sindicali (presa a scris ani la rând despre cum tandemul Luca-Bercea a acumulat o avere fabuloasă din căpuşarea Petrom şi a sindicatelor) este prim-vicepreședintele celui mai mare sindicat din România, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăția (CNSRL-Frăția) și nimeni altul decât cel supranumit drept unul dintre ”apostolii” lui Sorin Ovidiu Vântu. Sau, cum l-a mai alintat presa locală și centrală, “umbrela de vreme rea a omului lui SOV, Liviu Luca, condamnat la zece ani de închisoare pentru instigare la delapidare în formă continuată.

De o posibilă delapidare poate fi vorba și acum. În nota de fundamentare a HG-ului, se vorbește chiar de vânzarea acțiunilor către austrieci, OMV nefiind îndreptățită, conform contractului de privatizare din 2004. Guvernul ar intenționa să transfere via un terț către OMV ceea ce li s-ar cuveni salariaților, trage un semnal de alarmă avocatul.“Dacă Guvernul chiar urmărește să transfere aceste acțiuni sau să creeze posibilitatea societății OMV Petrom de a cumpără acțiunile OMV-Petrom, asta ar însemna, practic, o nerespectare a legii și o nerespectare a unei hotărâri judecătorești pronunțată în contradictoriu cu Guvernul României. Deci opinia mea că specialist al dreptului este că ne aflăm în față unei potențiale ilegalități flagrante.”

GROPARII CAPITALULUI UMAN ROMÂNESC

La unison, muncitorii îi consideră pe cei doi groparii sindicalismului din România, după ce peste 330 de milioane de euro din banii sindicatelor au fost sifonate prin construcția financiară orchestrată de Sorin Ovidiu Vântu, aflat și el la închisoare.

"Liviu Luca şi oamenii lui din teritoriu controlează zeci de firme care prestează servicii pentru OMV, precum Terra Verde (deţinută chiar de Luca şi de aghiotantul Florin Bercea), care a pus monopolul pe curăţirea echipamentelor de lucru ale OMV, Petrom Sind Videle (Teleorman), Petro Sind Aninoasa (Dâmboviţa), Petro Sind GPS Zemeş (Bacău), Sind Manager Prest Geamăna (Argeş), Sind West Arad, Sind Petrom Poieni (Teleorman), Petrosind Suplac (Bihor) etc", scria publicația Bihoreanul într-un articol detaliat despre schema de căpușare pusă la punct de tandemul Luca-Bercea.

De altfel, CNSLR-Frăția a fost condusă timp îndelungat, la vedere sau din umbră, de Liviu Luca – acest Jimmy Hoffa de România, cum îi plăcea să se autointituleze - și are un istoric lung de lideri condamnați penal, după cum remarca anul trecut cursdeguvernare.ro. În 2020, Florin Bercea recunoștea cu subiect și predicat că CNSRL-Frăția a aprobat și parafat o înțelegere cu PSD înainte de primul tur al prezidențialelor, deși legislația le interzice sindicatelor desfășurarea de activități cu caracter politic.

Dar Bercea nu pare să se fi împiedicat niciodată în detalii...legislative și își vede de bunul mers al afacerilor. O dovadă că nu-și face griji de lege este și faptul că lideru sindical nu se obosește să o respecte nici când vine de publicarea declarației de avere și de interese, după cum notează și site-ul Europa Liberă România într-un articol din luna mai a.c. despre cât de profitabil este să fii lider sindical în România. “Florin Bercea este președintele FSLI Petrol Energie și prin vicepreședinte al CNSLR Frăția. Declarațiile sale de avere nu se deschid pe site-ul confederației, deși au o secțiune dedicată. Nici pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) nu apare.”

Revenind la pachetul de 8% deținut de Ministerul Energiei, achiziția  la prețul de la privatizare (0,2158 lei/acțiune), achiziția ar costa aproape 978 milioane lei. Vândute la prețul actual din piață, de 0,46 lei/titlu, aceste acțiuni ar aduce încasări de circa 2,08 miliarde lei, deci un profit de peste 1,1 miliarde lei. În schimb, cumpărarea la prețul de la privatizare a numai 1% din acțiunile companiei ar costa 122,2 milioane lei, iar vânzarea lor la cotația din prezent de la BVB ar însemna încasări de 260,5 milioane lei, deci un profit de doar 138,3 milioane lei, potrivit calculelor Profit.ro.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6389% din compania petrolieră, controlată de austriecii de la OMV cu 51,0105%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.