Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Washington bănuieşte un franco-marocan că ar fi planificat atentatele din Paris şi Bruxelles

cnn.com
bruxelles atentate

Statele Unite au înscris marţi pe lista lor neagră de "terorişti internaţionali" un franco-marocan, fost membru al Legiunii Străine, pe care îl bănuiesc că ar fi planificat atentatele din Paris şi Bruxelles chiar dacă acesta nu apare în ancheta franceză privind 13 noiembrie 2015, relevă AFP. Abdelilah Himich, supranumit "Abdel legionarul" sau "Abu Sulayman al-Faransi", este născut în noiembrie 1989 în Maroc, a crescut la Lunel, o comună aproape de Montpellier, în sudul Franţei, de unde au plecat spre Siria, începând din 2013, circa 20 de tineri. Potrivit Washingtonului, Himich, care a plecat în Siria în 2014 pentru a se alătura grupării Stat Islamic (SI), a pus pe picioare anul următor o "celulă de combatanţi străini europeni, un loc de formare pentru autori de atacuri în Irak, Siria şi străinătate".

Batalionul acestuia ar fi putut număra la un moment 300 de membri, opinează diplomaţia americană. Centrul francez de analiză a terorismului (CAT) şi o sursă apropiată dosarului din Franţa spun că Abdelilah Himich "şi-a efectuat serviciul militar în Legiunea Străină franceză timp de doi ani, perioadă în care el a servit în Afganistan". Parcursul său în armată, începând din 2008, ar explica "ascensiunea rapidă în rândul SI", apreciază CAT. Dar autorităţile americane merg mai departe şi evocă presupusul său rol în atacurile din Paris şi Saint-Denis, din 13 noiembrie 2015 (130 de morţi) şi în cele din Bruxelles, din 22 martie (32 de morţi), revendicate de gruparea jihadistă.

Himich "a fost, potrivit informaţiilor, implicat în planificarea atentatelor", afirmă un comunicat al Departamentului de Stat american, fără a furniza mai multe detalii privind participarea exactă a franco-marocanului la atacurile jihadiste din Europa. Mai ales că, în acest moment, la Paris nu există elemente despre Himich în ancheta judiciară condusă de judecătorii antiterorişti privind atentatele din 13 noiembrie 2015. Numele său apare în schimb în ancheta deschisă în noiembrie 2013 privind plecarea unor tineri jihadişti din Lunel. "Himich a avut un rol destul de important în această filieră, mai ales pe teren în Siria, unde el ar fi fost în fruntea grupului de tineri din Lunel", a explicat o sursă apropiată a dosarului din Franţa.

În cadrul acestei anchete privind filiera din Lunel, Himich face obiectul unui mandat de arestare internaţional. Administraţia americană ia în mod regulat măsuri juridice şi financiare împotriva indivizilor şi organizaţiilor calificate ca fiind "teroriste": aceasta declanşează sancţiuni, precum îngheţarea bunurilor din SUA, blocarea conturilor bancare şi interzicerea pentru orice cetăţean american de a intra cu cei vizaţi în contact sau legături comerciale. În paralel cu Himich, Departamentul de Stat şi Trezoreria SUA au înscris de asemenea pe lista de "terorişti internaţionali" pe Abdullah Ahmed al-Meshedani, un irakian membru al SI, însărcinat cu primirea "combatanţilor terorişti străini" şi "transportul candidaţilor la atentate sinucigaşe", şi pe Basil Hassan, acuzat de a fi tras în februarie 2013 asupra scriitorului danez Lars Hedegaard, critic al islamului, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.