Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Washingtonul impune restricţii privind consumul de apă în 2023 pentru anumite state americane şi Mexic

Agerpres - Reuters
Washington Joe Biden Memorial Abraham Lincoln
După mai bine de două decenii de precipitaţii mai reduse decât de obicei, nivelul acestui fluviu - esenţial pentru Vestul american - este alarmant. Ciclurile de secetă sunt agravate de schimbările climatice provocate de activitatea umană.

În pofida anilor de avertismente, statele care depind de fluviu nu au reuşit să îşi reducă suficient necesarul de apă, ceea ce a determinat autorităţile federale să impună marţi restricţii.

"Pentru a evita un colaps catastrofal al sistemului fluviului Colorado şi un viitor de incertitudine şi conflict, utilizarea apei din bazin trebuie redusă", a declarat Tanya Trujillo, un oficial al agenţiei federale de resurse de apă.

Arizona va primi cu 21% mai puţină apă în 2023, Nevada cu 8% mai puţin şi Mexic, unde fluviul Colorado îşi încheie cursul, cu 7% mai puţin.

California, cel mai mare utilizator al apei fluviului şi cel mai populat stat din SUA, nu va fi afectat anul viitor.

Oficialii din statele situate în amonte de fluviu au denunţat o decizie considerată nedreaptă.

"Este inacceptabil ca Arizona să continue să suporte o parte disproporţionată din povara reducerilor (de apă) în beneficiul altora care nu au contribuit" la efort, au declarat într-un comunicat Tom Buschatzke şi Ted Cooke, doi oficiali ai serviciilor de gestionare a apei în acest stat din sud-vestul Statelor Unite.

Fluviul Colorado izvorăşte din Munţii Stâncoşi şi trece prin statele americane Colorado, Utah, Arizona, Nevada, California, ajungând apoi în nordul Mexicului, unde se varsă în mare.

Fluviul este alimentat în principal de zăpadă care se acumulează în timpul iernii la altitudini mari, înainte de a se topi treptat în lunile mai calde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.