Statele Unite au reafirmat luni ca sunt "pregătite" pentru negocieri directe cu Iranul pentru a salva acordul nuclear iranian, ca răspuns adresat Teheranului care a evocat pentru prima dată această ipoteză, scrie AFP preluat de agerpres.
"A ne întâlni direct ar permite o comunicare mai eficientă, ceea ce este urgent pentru a ajunge rapid la un acord", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.
"În ritmul actual al progreselor nucleare ale Iranului, aproape că nu mai avem timp să ajungem la o înţelegere", a avertizat el.
Discuţiile s-au deschis în aprilie la Viena şi au fost reluate în toamnă, după o pauză de cinci luni, pentru a salva acordul care trebuia să împiedice Republica Islamică să se doteze cu bomba atomică.
Dar ele au loc între Teheran şi marile puteri încă membre ale acestui acord încheiat în 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia), în timp ce americanii, care l-au părăsit în 2018 sub preşedinţia lui Donald Trump, participă la el indirect fără să-i fi întâlnit până acum pe iranieni.
Ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a afirmat luni că ţara sa ar putea intra în negocieri directe cu Washingtonul, dacă va fi necesar pentru a ajunge la un "acord bun" privind programul nuclear.
"Suntem pregătiţi să îi întâlnim direct", a asigurat purtătorul de cuvânt american, amintind că Washingtonul a considerat încă de la început că "ar fi mai productiv".
"Ar fi profund regretabil să risipim această oportunitate" de a salva acordul din 2015 "fără să ne întâlnim direct pentru a încerca să depăşim divergenţele noastre", a insistat el.
Actualul preşedinte american, Joe Biden, doreşte să revină în acordul privind programul nuclear iranian şi, prin urmare, este dispus să ridice cel puţin parţial sancţiunile anti-Teheran reintroduse de predecesorul său, dar cu condiţia ca Republica Islamică, la rândul său, să se întoarcă la restricţiile impuse programului său atomic, de care s-a distanţat treptat.
Washingtonul 'pregătit' pentru negocieri directe ''urgente'' cu Teheranul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

940
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
940

2.691
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.691

17
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
17

2.879
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.879

2.644
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.644

113
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
113

44
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
44

54
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
54

4.855
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.855

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

133
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
133

65
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
65

3.724
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.724
















Comentează