WhatsApp vine în întâmpinarea utilizatorilor cu schimbări majore. Decizia luată de Facebook privind mesajele

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-03-2018

Actualizat: 17-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

WhatsApp ajustează durata de timp în care poţi retrage mesajele trimise din greşeală, scrie go4it.ro.

WhatsApp a adăugat în urmă cu ceva timp opţiunea pentru ştergerea şi revocarea mesajelor trimise, cu anumite restricţii.

Concret, pentru a revoca un mesaj trimis din greşeală procedăm ca atunci când dorim să ştergem un mesaj din propriul fir de discuţie, numai că în loc de opţiunea „delete” bifăm „delete for everyone”. Condiţia de bază era încadrarea într-o fereastră de timp limitată la 7 minute, apoi mesajele trimise deveneau permanente. Însă efortul poate fi în zadar, dacă persoana conectată la celălalt capăt a citit mesajul de îndată ce a fost recepţionat.

Astfel, Facebook a decis să mărească durata de timp în care putem rechema mesajele trimise pe WhatsApp, iar perioada de graţie a fost extinsă de la 7 minute la 68 minute şi 16 secunde.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri