Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Wizz Air a anunţat primele două destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Braşov

newsair.ro
wizz air

Compania Wizz Air a anunţat, joi, primele două destinaţii pe care le va opera de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, fiind vorba despre Londra (Luton) şi Dortmund.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Judeţean Braşov, primul zbor Wizz Air de pe Aeroportul Braşov-Ghimbav spre Londra (Luton) este programat în 2 august, iar spre Dortmund în 2 septembrie.

Spre Londra vor exista zboruri dus-întors în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, în timp ce spre şi dinspre Dortmund se vor face curse în fiecare zi de marţi şi sâmbătă.

Începând de joi, biletele sunt disponibile la vânzare pe site-ul companiei Wizz Air.

Conform sursei citate, Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav R.A., este cel care a purtat discuţiile cu oficialii Wizz Air pe parcursul ultimilor ani, informează News.ro.

”După îndelungi analize şi negocieri aprofundate, am ajuns în punctul în care am agreat cu conducerea Wizz Air termenii unui acord oficial. Sperăm că cele două destinaţii sunt doar primele dintr-un număr mai mare pe care ne dorim să-l acopere această companie importantă la nivel european”, a menţionat Alexandru Anghel.

La rândul său, Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a declarat: ”Ne bucurăm că putem anunţa în acelaşi timp cu compania Wizz Air lansarea primelor curse aeriene spre destinaţii aşteptate de braşoveni şi de comunităţile de români din Anglia şi Germania. Astfel, Londra - cu Aeroportul Luton este o destinaţie practic obligatorie pentru o companie aeriană care zboară de la Braşov, având în vedere că, potrivit datelor oficiale, în capitala Marii Britanii trăiesc, muncesc şi învaţă oficial peste o sută de mii de români, între care foarte mulţi sunt braşoveni. Cu destinaţia Dortmund acoperim nevoie de mobilitate aeriană pentru comunităţile de români din partea de vest a Germaniei. Dortmund este al optulea oraş din Germania raportat la numărul de locuitori, este un centru universitar important şi o destinaţie care sunt convins că va suscita un interes deosebit din partea potenţialilor călători din judeţul Braşov şi din judeţele învecinate”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.