Xabi Alonso, după eşecul usturător cu PSG, din semifinalele CM a cluburilor: Nivelul nostru nu a fost suficient de bun

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-07-2025 11:43

Actualizat: 10-07-2025 14:43

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Xabi Alonso a declarat că Real Madrid nu a avut un nivel suficient de bun la meciul cu PSG, pierdut scor 0-4, dar experienţă de la Cupa Mondială a cluburilor va fi de folos pentru sezonul viitor.

"Este o situaţie complicată după 10 minute şi cele două goluri, nu ne-am mai revenit pe teren şi apoi a fost 3-0 la pauză. Îmi autocritic deciziile şi neajunsurile, dar suntem cu toţii implicaţi. Această semifinală nu trebuie să ne marcheze pentru sezonul viitor, ne vom reseta. Este o nouă etapă. Nivelul nostru nu a fost suficient de bun astăzi (miercuri), dar acum avem cheile pentru a juca la un nivel mai înalt. Această Cupă Mondială ne-a oferit multe lucruri pozitive, iar noi ieşim mai puternici ca echipă. Sunt convins că această experienţă ne va fi de folos în sezonul următor", a declarat Xabi Alonso, potrivit news.ro

Echipa campioană a Europei, PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins miercuri seara, la New York, gruparea spaniolă Real Madrid, scor 4-0.

În finală, PSG va juca, duminică, în compania echipei Chelsea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri