Președintele Chinei, Xi Jinping, a aprobat numirea mai multor noi ambasadori ai Republicii Populare Chineze, potrivit unei decizii adoptate de Comitetul Permanent al Congresului Național al Poporului — principalul organism legislativ de la Beijing, transmite agenția Xinhua, conform AGERPRES.
Pe lista anunțată luni se află și Chen Feng, care a fost desemnat ambasador al Chinei în România, în locul lui Han Chunlin, aflat la final de mandat.
Schimbări diplomatice majore anunțate de Beijing
Beijingul a numit, de asemenea, noi ambasadori în Maroc, Macedonia de Nord, Malta, Grenada şi Ecuador.
Totodată, Li Yongjie a fost numit reprezentantul permanent al Chinei şi ambasador la Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi reprezentant permanent adjunct la Naţiunile Unite la Geneva şi la alte organizaţii internaţionale din Elveţia.
Comentează