Preşedintele chinez Xi Jinping va desfăşura în perioada 21-26 martie vizite oficiale în Italia, Monaco şi Franţa, a anunţat luni Ministerul de Externe al Chinei, informează dpa preluată de Agerpres.
Xi Jinping îşi va începe turneul european cu o vizită de stat în Italia, marţi. Această vizită este urmărită cu atenţie de oficialii Uniunii Europene (UE), în condiţiile în care este de aşteptat ca Italia să semneze un acord pentru a se ralia Iniţiativei 'Belt and Road' (BRI, Noul Drum al Mătăsii) având menirea de a conecta China cu sud-estul şi centrul Asiei, Orientul Mijlociu, Europa şi Africa, prin intermediul unei reţele de infrastructură de-a lungul fostului Drum al Mătăsii.
Italia ar putea fi primul membru din Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) care se va ralia acestei iniţiative în valoare de mai multe miliarde de dolari şi care este proiectul de suflet al lui Xi.
Potrivit criticilor, iniţiativa constituie o "capcană a datoriilor" pentru ţările mici, iar guvernul chinez încalcă uneori legislaţiile privind mediul înconjurător şi siguranţa muncii, notează dpa.
Premierul italian Giuseppe Conte a dat asigurări că acordul va fi un angajament "strict economic şi comercial" şi nu va avea implicaţii în planul politicii externe.
Între timp, oficialii UE discută asupra unei noi strategii în abordarea Chinei, în condiţiile unui statut tot mai mare al acesteia de puterea globală. Europenii trebuie să aibă o "abordare coordonată" faţă de China, a declarat miercurea trecută preşedintele francez Emmanuel Macron.
După Italia, Xi va efectua o vizită oficială în Monaco - o premieră pentru un şef de stat chinez în exerciţiu în acest teritoriu de peste 37.000 de locuitori. În septembrie 2018, prinţul Albert al II-lea de Monaco s-a întâlnit cu preşedintele Xi la Beijing, aminteşte AFP.
Apoi, Xi se va deplasa la Paris, în contextul în care Franţa şi China sărbătoresc în acest an 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
Xi Jinping va efectua vizite în Italia, Monaco şi Franţa
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
1

0
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
0

851
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
851

546
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
546

36
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
36

732
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
732

62
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
62

119
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
119

1.449
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.449

118
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
118

3.877
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.877

4.889
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.889

7.547
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
7.547
















Comentează