Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Youcef Atal, suspendat şapte meciuri după mesajul postat despre conflictul Hamas-Israel

News.ro
minge fotbal poarta

Jucătorul Youcef Atal, vizat de o anchetă preliminară pentru "apologia terorismului" după ce a postat un mesaj legat de conflictul dintre Israel şi Hamas, a fost suspendat miercuri pentru şapte meciuri de către Comisia de Disciplină a ligii franceze, informează AFP, potrivit news.ro.

Atal este suspendat şi de clubul său. Internaţionalul algerian a şters rapid postarea şi a prezentat scuze, dar clubul său a decis, la 18 octombrie, să-l suspende până la noi ordine.

Consiliul Naţional de Etică al Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) a sesizat Comisia de Disciplină a Ligii.

Comisia a precizat că sancţiunea "intră în vigoare începând de marţi, 31 octombrie 2023, ora 0:00". Prin urmare, din punct de vedere tehnic, jucătorul nu este suspendat de LFP pentru meciul Clermont-Nice, de vineri seara (21:00), din Ligue 1, dar rămâne suspendat de clubul său.

Începând din 14 octombrie, s-au înmulţit reacţiile la distribuirea pe contul de Instagram al fotbalistului a unei înregistrări video în care un predicator face, potrivit acuzatorilor săi, comentarii antisemite care îndeamnă la violenţă. Deoarece jucătorul a şters videoclipul, AFP nu a putut verifica în mod independent conţinutul exact al acestuia. În videoclipul păstrat de Conseil représentatif des institutions juives de France (Crif), predicatorul se arată emoţionat de soarta civililor din Gaza şi cere "o zi neagră pentru evrei" şi ca aceştia să nu poată "înălţa steagul lor în Gaza".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.