Zece artişti fotografi de renume mondial au participat, timp de o săptămână, în perioada 16 - 23 mai, la Tabăra internaţională de fotografie "Sălaj. Frumuseţe, Tradiţie, Poveste", menită să descopere şi să pună în lumină tot "ceea ce li s-a părut mai frumos, mai creativ şi mai atractiv pentru promovarea acestor locuri", a informat managerul de proiect Adela Rusu, vicepreşedinta Fotoclubului Varadinum Oradea.
"Eu i-am ales şi i-am invitat în această tabără pe cei zece, pentru că acesta este rolul meu în proiect, să invit fotografi de talie internaţională, care au multe premii la activ şi care prin fotografiile realizate în Sălaj pot să promoveze mai departe zona, judeţul şi ţara noastră. Sunt imagini cu care ei vor putea să concureze şi în competiţii pe întreg mapamondul. Va fi desigur o mândrie şi pentru noi, dacă vor câştiga premii cu ele", a declarat marţi, pentru AGERPRES, Adela Rusu, ea însăşi artist multiplu premiat mondial, participant la tabără.
Fotografii de renume internaţional şi participanţii la această tabără au fost: Irene Ehrenreich & Stefan Stuppnig (Austria), Jef Lemmens (Belgia), Krzysztof Muskalski (Polonia), Lewis Ka Yin Choi (Hong Kong), Gottfried Catania (Malta), Nenad Martic (Croaţia), Bikfalvi Zsolt (Carei - România), Adela Lia Rusu (Oradea - România) şi Ovi D. Pop (Oradea - România), potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Din partea gazdelor sălăjene, au fost invitaţi să li se alăture şi profesorul de matematică Mirel Matyas - primul ghid al primei ediţii a taberei, profesorul de franceză Lucian Goga, pasionat, membru Varadinum şi Cosmin Giurgiu, promotor al Ţării Călatei.
Pe parcursul celor şapte zile ale taberei i-au însoţit modelele Paula Ciotlăuş şi Daria Păşcuţă şi doi ghizi minunaţi, a subliniat Adela Rusu, anume Gabriela Dregan şi Florin Opriş.
Povestea a reunit nu doar artişti fotografi din ţară şi străinătate, ci şi membri importanţi ai comunităţii locale - fermieri din Sălaj şi din împrejurimi. Prezenţa acestora, a punctat Adela Rusu, a evidenţiat legătura profundă dintre tradiţia agricolă a zonei şi valorile culturale promovate prin arta vizuală.
"A fost o ediţie frumoasă, plină de culoare, cu tradiţii, poveşti şi oameni frumoşi, care ne-au întâmpinat cu braţele deschise, cu bunătăţi tradiţionale, cu multă bucurie şi dorinţa de a ne arăta din frumuseţile locurilor! Fiecare artist fotograf a surprins, prin viziunea sa proprie, ceea ce i s-a părut mai frumos, mai creativ şi mai atractiv pentru promovarea acestor locuri", a precizat managerul de proiect.
Periplul prin Sălaj a cuprins o serie de obiective, locuri şi oameni precum Casa tradiţională din Jebucu, Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Ţăudu, comuna Almaşu, oameni simpli din localităţile Stana, Petrinzel şi Sfăraş, Mănăstirea Strâmba, Expoziţia de artă populară din Ciumărna realizată de Ileana Graţiana Pop, Silvania Bio, Fabrica de căzi de baie West&Co, Fabrica de cărămidă Cemacon, Muzeul tradiţional "Casa Lupuţ" din Cizer, Muzeul Etnografic din Răstolţu Mare (înfiinţat de poeta locală Angela Maxim).
Fotografii au mai admirat şi imortalizat aspecte de la Centrul de echitaţie Taltoş Crasna, Cascada Şipot, Biserica de lemn din Răstolţu Deşert, Domeniul "La Maxim" din Răstolţu Mare, Castrul roman de la Buciumi, Cetatea Bathory din Şimleu Silvaniei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă - Zalău, Biserica Romano-Catolică din Zalău, Biserica Reformată din Zalău, Catedrala Sfânta Vineri din Zalău, dar şi flashmobul din centrul oraşului Zalău şi spectacolul de muzică populară "Ansamblul Meseşul şi invitaţii" de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău.
Fotografiile realizate în această tabără vor intra, o parte, în patrimoniul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Consiliului Judeţean Sălaj, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Ţara Silvaniei". Acestea vor fi folosite şi la realizarea unor cataloage, pliante şi calendare de promovare a Sălajului.
O selecţie de 60 de imagini va face obiectul unei expoziţii itinerante în Zalău (în premieră în aer liber, chiar de Zilele oraşului, în 25 -27 iulie), la Oradea, Carei şi în alte ţări de unde au provenit fotografii participanţi.
Tabăra internaţională de fotografie "Sălaj. Frumuseţe, Tradiţie, Poveste" a fost organizată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (Daniel Săuca - manager), Asociaţia Foto Club Varadinum Oradea (Adela Rusu - manager proiect) şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Ţara Silvaniei" (Paul Maghiu - manager), cu sprijinul unor sponsori dedicaţi.
Comentează