Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zece femei care au stabilit premiere în domeniile lor de activitate în 2019

stiripesurse.ro
femei

Numeroase ţări din lumea întreagă au promis egalitate de gen până în 2030, însă în 2019 un nou raport a demonstrat că nici cele mai avansate naţiuni nu au făcut suficient pentru atingerea acestui obiectiv, relatează vineri Thomson Reuters Foundation, potrivit Agerpres.

Femeile sunt în continuare plătite cu aproximativ 20 de procente mai puţin decât bărbaţii şi alcătuiesc mai puţin de un sfert din numărul parlamentarilor la nivel naţional, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii din cadrul ONU. 

Participarea persoanelor de sex feminin pe piaţa forţei de muncă a crescut în ultimele decenii, la fel ca şi egalitatea de gen în eşichierul superior al managementului, însă femeile sunt încă subreprezentate în lumea corporativă.

Citește și: Gabriela Firea mai infirmă un FAKE NEWS: 'Nu reprezintă un nou bir pentru bucureșteni'

Reuters prezintă o listă cu zece femei care au stabilit premiere în domeniile lor de activitate în 2019: 

1. Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină 
În octombrie, două femei din cadrul agenţiei spaţiale americane NASA au format prima echipă feminină care a păşit în spaţiu. Şi alte femei au efectuat ieşiri în spaţiu înaintea lor, însă aceasta a fost prima dată când o echipă a fost formată doar din femei. 

2. Prima femeie care a pilotat un avion în marina indiană 
Sublocotenentul Shivangi a devenit prima femeie care a pilotat un avion în marina indiană. Evenimentul a avut loc la trei ani după ce forţele aeriene indiene au recrutat primele femei pilot. 

3. Primele femei amerindiene au depus jurământul în Congresul SUA 
În ianuarie, Deb Haaland şi Sharice Davids au depus jurământul ca parlamentare în Camera Reprezentanţilor din SUA, o premieră pentru femeile amerindiene. 

4. Sudanul a numit prima femeie şefă a justiţiei 
Judecătoarea Curţii Supreme Nemat Abdullah Khair a fost desemnată la conducerea sistemului judiciar al ţării. Ea a devenit astfel prima femeie care a deţine această poziţie în naţiunea musulmană africană. 

5. Prima femeie preşedinte al Slovaciei 
În iunie, activista anticorupţie şi militantă pentru drepturile persoanelor LGBT, avocata Zuzana Caputova, a devenit prima femeie preşedinte al Slovaciei. Activiştii LGBT+ speră că acest eveniment va aduce schimbări pozitive pentru drepturile homosexualilor şi persoanelor transsexuale din ţara conservatoare. 

6. Papa Francisc a numit primele femei în cadrul unui departament important de la Vatican 
Patru femei - trei călugăriţe şi o laică - au fost numite în postul de consilier în cadrul secretariatului Sinodului, instituţie ce organizează principalele întâlniri ale episcopilor la nivel mondial, evenimente care au loc o dată la câţiva ani şi care tratează subiecte diferite. 

7. Prima femeie jocheu britanic a concurat în hijab 
Khadijah Mellah a devenit prima femeie jocheu din Marea Britanie care a concurat în cadrul unui eveniment important purtând hijab. Ea a descris evenimentul drept o ''victorie de basm''. 

8. Prima femeie africană de culoare care a escaladat Everest 
După numeroase obstacole, sud-africana Saray N'kusi Khumalo a încheiat această provocare la cea de-a patra încercare, iar ambiţia ei este de a cuceri şi celelalte Şapte Vârfuri. 

9. Prima actriţă mexicană indigenă nominalizată la Oscar 
Yalitza Aparicio, în vârstă de 26 de ani, a devenit prima femeie din Mexic de ascendenţă indigenă nominalizată la Oscar. Aparicio nu a jucat niciodată în filme înainte de a fi distribuită în filmul ''Roma'', în rolul unei menajere indigene şi a profitat de faima ei pentru a milita în favoarea femeilor care au această ocupaţie. 

10. Ziarul Financial Times a numit prima femeie în postul de redactor şef 
Roula Khalaf a fost numită în funcţia de redactor şef al ziarului roz din Marea Britanie, prima femeie care ocupă această post de la fondarea publicaţiei, în 1888. Khalaf, care s-a născut în Liban, lucrează pentru Financial Times de peste 20 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.