Zece persoane au fost evacuate, sâmbătă seară, din cinci locuinţe amplasate într-o comună din judeţul Mureş, din cauza unei avarii produse la o ţeavă de alimentare cu gaz. Avaria la conducta de gaz a survenit din cauze necunoscute, transmit autorităţile, potrivit news.ro
”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târnăveni au fost solicitaţi să intervină în localitatea Băgaciu, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma unei avarii la o ţeavă de gaz. Avaria la conducta de gaz a survenit din cauze necunoscute, nefiind produsă în urma unui şoc mecanic. Echipajul aflat la faţa locului a acţionat pentru obturarea ţevii”, informează, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş.
Potrivit sursei citate, zece persoane din 5 locuinţe aflate pe o rază de aproximativ 50 de metri faţă de zona afectată au fost evacuate preventiv, până la finalizarea intervenţiei. După obturarea conductei, locuitorii s-au putut întoarce în siguranţă în casele lor. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.
La faţa locului au intervenit două echipaje: unul cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de prim ajutor, fiind solicitată şi prezenţa unui echipaj specializat din cadrul operatorului de gaze, pentru remedierea definitivă a avariei.
Este al doilea incident legat de scurgeri de gaz gestionat sâmbătă de ISU Mureş. Tot sâmbătă, locuitorii unui bloc din municipiul
Comentează