Zece transporturi agabaritice vor traversa România în weekend: Rutele pe care se vor deplasa

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-11-2025 16:54

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zece transporturi agabaritice vor fi efectuate pe șoselele din România în weekend, nouă dintre acestea începând de sâmbătă după-amiază și unul duminică după-amiază.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că sâmbătă, nouă transporturi agabaritice se vor deplasa pe următoarele trasee:

Port Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – A2 – DN 21 – DN2B – DN 26 – DN 24D – DN 24G – DN 24A – DN 24 – Mitoc; 1 transport format dintr-un camion cu lungimea de 80 metri

Port Agigea – DN 39A – DN 39 – DN 38 – DN 3 – DN 2A – DN 2 – DN 2B – INT. DN 2B – DJ 203D; 2 transporturi formate din câte două camioane cu lățimea între 5,53 și 6,03 metri, lungimea între 52 și 56 metri, înălțimea între 5,73 și 6,22 metri și masa între 137,4 și 140,7 tone

Port Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 2A – DN 2 – DN 2B – INT. DN 2B – DJ 203D; 6 transporturi din câte un camion cu lățimea de 6,04 metri, lungimea între 45 și 63 metri, înălțimea de 6,24 metri și masa între 100 și 155,05 tone

În după amiaza zilei de duminică, un transport agabaritic se va deplasa pe următorul traseu:

INT. DN CB – DJ 401 – DN CB – DN 4 – DN 31 – DN 3 – DN 21 – DN 2A – DN 1D – DN 1B – DN 1A – INT. DN 1A – Acces Lukoil; 1 transport format dintr-un camion înălțimea de 5,6 metri și masa de 200 tone;

Transporturile vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri