Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de animale au murit într-un incendiu care a cuprins două gospodării din Câmpeni

incendiu

Două gospodării din localitatea Câmpeni, comuna Prăjeni, judeţul Botoşani, au fost afectate, joi, de un incendiu produs de un scurtcircuit la instalaţia electrică, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului au intervenit 14 pompieri, care au luptat cu flăcările aproximativ cinci ore. În incendiu au murit 24 de păsări, doi porci şi un câine.

"Alarma a fost dată puţin înainte de ora 6,00. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială cu apă şi spumă şi voluntarii din comună. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau violent o anexă şi două depozite de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la construcţiile din cele două gospodării. Având în vedere amploarea evenimentului, în sprijin au fost trimise alte două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Botoşani şi Garda de Intervenţie Truşeşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 14 pompieri militari şi voluntari, aproape cinci ore", a afirmat Lupu.

Oficialul ISU susţine că, în urma intervenţiei pompierilor, au fost salvate casele din cele două gospodării şi alte anexe, dar şi 40 de bovine, opt porci, 15 oi şi cinci câini, potrivit Agerpres.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit, fiind observat şi anunţat cu întârziere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.