Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ZECI de descinderi, în CINCI județe: o grupare care FURA mașini de lux, SĂLTATĂ cu mascații

www.cyd.ro
mascați, percheziții

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 48 de percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, la o grupare care fura maşini de lux din străinătate şi le înmatricula, cu acte false, în România. Suspecţii pretindeau că au influenţă asupra unor angajaţi din unele primării, dar şi asupra funcţionarilor de la RAR.

”În această dimineaţă Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară şi 51 de mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa şi Mureş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi tăinuire”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

 

Sursa citată a precizat că, din datele şi probele administrate a reieşit că, din 2020, mai multe persoane specializate în furtul de autoturisme de lux din străinătate, le-ar fi transportat şi înmatriculat pe teritoriul României, prin utilizarea de acte de provenienţă false.

 

”Din extinderea cercetărilor a rezultat şi faptul că unii membri ai acestei grupări ar fi pretins şi primit diferite sume de bani pretinzând că au influenţă asupra unor angajaţi din direcţiile de taxe şi impozite ale unor primării şi Registrul Auto Român şi îi pot determina pe aceştia, direct sau indirect, prin intermediul altor persoane, să îşi îndeplinească în mod contrar atribuţiile de serviciu şi să înmatriculeze aceste autoturisme”, a mai prcizat Poliţia Capitalei.

 

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.