Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de fotbalişti care au minţit în privinţa vârstei nu vor mai putea juca în campionatul Camerunului

News.ro
minge fotbal poarta

Mai mult de 60 de fotbalişti nu vor mai putea juca în prima divizie a campionatul Camerunului după ce au minţit în privinţa vârstei, informează RMC Sport, potrivit Agerpres.

Federaţia cameruneză de fotbal (FECAFOOT) a publicat luni lista jucătorilor autorizaţi să dispute faza finală a campionatului naţional. De pe listă lipsesc 62 de fotbalişti, în dreptul numelor cărora apare menţiunea "dublă identitate", ei fiind suspectaţi că au minţit în privinţa vârstei.

Printre ei este Wilfried Nathan Douala, oficial născut pe 15 iulie 2006 la Douala, şi care era teoretic, la 17 ani, cel mai tânăr jucător de la ultima ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni (CAN). Convocat de selecţionerul Rigobert Song pentru CAN, unde nu a jucat niciun minut, mijlocaşul echipei Victoria United a fost în centrul unei polemici aprinse în timpul competiţiei în legătură cu vârsta sa.

Fotbalul camerunez a trecut prin mai multe crize în ultimele luni, notează RMC Sport. Selecţionerul Rigobert Song a fost concediat după eşecul de la CAN. Samuel Eto'o, care este preşedinte al federaţiei din 2021, şi-a oferit demisia, ce i-a fost refuzată de comitetul executiv.

Pe 9 martie, FECAFOOT a anunţat deja că 31 de jucători de divizia a doua nu vor putea participa la play-off-ul de promovare în elită, tot din cauza dublei identităţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.