Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de percheziţii DIICOT în patru judeţe: 49 de persoane vizate

diicot

Joi, 26 mai, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu au efectuat un număr de 26 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Argeş, Mureş şi Braşov  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de  înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, pe raza municipiului Sibiu s-a constituit un grup infracţional a cărui activitate infracţională a constat în crearea unui circuit fiscal fictiv cu scopul de a obţine fraudulos compensări şi restituiri de la bugetul de stat.

S-a reţinut că membrii  grupului au evidenţiat în actele contabile ale societăţilor comerciale pe care le controlau achiziţii fictive de materiale de construcţii diminuând astfel valoarea reală a taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că membrii grupului au cesionat părţile sociale  ale unor societăţi comerciale care acumulau  datorii faţă de bugetul general consolidat al statului către alte  persoane nesolvabile, care de obicei aveau domiciliul într-un alt judeţ, astfel încât organele fiscale să nu poată recupera datoriile acumulate şi să îngreuneze un eventual control fiscal asupra acestora.

Totodată, s-a reţinut că în perioada 2015-2016, prin folosirea unor firme interpuse, membrii grupului au achiziţionat mărfuri de la parteneri comerciali  de bună-credinţă pe care i-au indus  în eroare prin prezentarea unor   bilete la ordin/CEC-uri fără acoperire, ulterior mărfurile fiind revândute,  în realitate, la jumătate de preţ către societăţi controlate de către alţi membri ai grupului infracţional.

Prejudiciul produs prin activitatea infracţională  este aproximativ  2.000.000 de euro.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu  au fost aduse, în vederea audierii,  un numar de  49 de persoane.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Mureș, Argeș, Brașov precum şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, jandarmi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, Departamentul de Informații și Protecție Internă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.