DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Zeci de vagoane încărcate cu lemne, confiscate de poliţiştii care au constatat că nu existau documente legale pentru transportul încărcăturii

padure lemne defrisari

O garnitură cu 40 de vagoane cu material lemnos, ce venea din Slovacia, a fost indisponibilizată de poliţiştii feroviari din Teiuş, care au constatat că nu existau documente legale pentru transportul încărcăturii între Vinţu de Jos, unde ar fi trebuit descărcat lemnul, şi Covasna, judeţ spre care se îndrepta trenul, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Citește și: Atenție! A fost prezentată ancheta DIICOT în cazul Luizei, pas cu pas

Este cea mai importantă indisponibilizare de material lemnos realizată de Poliţia din Alba, volumul estimat fiind de 1.600 de metri cubi.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES, de IPJ Alba, poliţiştii de la transporturi au indisponibilizat o garnitură de tren care transporta material lemnos, după ce, din verificări, a rezultat că documentele de însoţire a lemnului nu erau completate în conformitate cu prevederile legale.

IPJ Alba a precizat că, joi, poliţiştii Postului de Poliţie Transport Feroviar Teiuş din cadrul Serviciului Judeţean Poliţie Transporturi Alba au verificat o garnitură de tren sosită în staţia CFR Teiuş, care transporta, în 40 de vagoane, material lemnos.

Citește și: Dana Gârbovan, propunerea pentru Ministerul Justiției: ‘Am acceptat cu condiția…’

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că garnitura de tren, provenită din Slovacia, ar fi trebuit descărcată în Staţia CFR Vinţu de Jos, conform menţiunilor din avizele de însoţire a mărfii, însă aceasta şi-a continuat drumul spre judeţul Covasna, fără ca transportul să fie însoţit de documente legale, pentru această rută", se arată în comunicatul citat.

Întregul volum de material lemnos, aproximativ 1.600 de metri cubi, a fost indisponibilizat.

"În perioada următoare, cu sprijinul Gărzii Forestiere Alba, va fi măsurată întreaga cantitate de material lemnos, urmând să fie luate măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice", a mai informat IPJ Alba.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.