Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zegrean, după decizia CCR privind pensiile speciale: 'Nu puneți impozite doar la pensionari, puneți și la cei cu salarii mari, deputați, senatori, Guvern'

ziaruldeiasi.ro
augustin zegrean

Curtea Constituțională a stabilit marți, după patru amânări, că impozitarea pensiilor speciale cu până la 85% este neconstituțională. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții, a explicat faptul că nu poate fi taxat doar acest tip de pensie deoarece, potrivit Constituției, legea trebuie să fie egală pentru toți.

Augustin Zegrean a explicat, pentru Digi24, de ce impozitarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională: „Este un articol în Constituția României care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale, asta înseamnă că dacă la o categorie specială pui o altă taxare decât la majoritatea, nu este în regulă. Am mai spus-o, nu se poate face acest lucru pentru că se intră în conflict cu dispozitia constituțională, dacă vreți să puneți impozite, nu puneți doar la pensionari, puneți și la cei care au salarii mari, deputați, senatori, membri ai Guvernului”.

„Sunt oameni în România care au 20.000 de euro salariu, de ce nu-i taxează cu 85%?”, a mai spus fostul președinte CCR.

Fostul șef al CCR a insistat că „scrie în Constituție că toți suntem egali în fața legii și a autorităților”.

Augustin Zegrean a mai spus că, pentru a trece de filtrul CCR, proiectul de lege putea, de exemplu, să impoziteze veniturile peste un anumit plafon, dar în niciun caz nu trebuia să facă referiri la categorii de persoane vizate, pentru a nu discrimina: „Parlamentul are dreptul să taxeze astfel de pensii, dar să respecte dispoziția constituțională, cine are venituri mai mari de 10.000, că e vorba de salariu sau pensie, plătește impozit 85%, dar nu să spună că doar judecătorii, procurorii sau milițienii trebuie să plătească această taxă”.

„Am auzit în campanie că dacă se va vota un anumit partid, nu vor mai fi impozitate salariile minime, adică la unul nu-i iei deloc, la altul îi iei tot?”, a mai spus Zegrean, pentru Digi24.

Judecătorii CCR au decis că este neconstituțională impozitarea pensiilor speciale în condițiile în care majoritatea dintre ei beneficiază de pensii speciale.

Întrebat dacă există aici un conflict de interese, Augustin Zegrean a răspuns: „Tot în Constituție scrie că unica instituție în materie de litigii este Curtea Constituțională. Cine să judece dacă nu ei între ei?”.

Zegrean a insistat apoi că nimeni în afară de Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra constituționalității unei legi sau a unei ordonanțe.

„Trebuie să se facă o lege clară și corectă, nu poți să te joci cu chestia asta”, a mai declarat Augustin Zegrean, pentru Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.