Zelenski acuză Rusia că au început să tragă intenționat în civili: Știau exact ce fac! Este o crimă de război/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-03-2022

Actualizat: 01-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Într-o alocuţiune ţinută luni seara târziu, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în cinci zile, 56 de raiduri de rachete şi 113 rachete de croazieră au fost lansate în Ucraina de către forţele ruseşti, informează Mediafax.

Zelenski a spus că „astăzi (luni - n.r.), forţele ruseşti au tras cu brutalitate asupra Harkovului din artileria cu reacţie. A fost în mod clar o crimă de război".

„Harkov este un oraş paşnic, există zone rezidenţiale paşnice, nu există facilităţi militare. Zeci de mărturii ale martorilor oculari dovedesc că nu este vorba de o singură rafală trasă eronat, ci de distrugerea deliberată a oamenilor: ruşii ştiau unde trag”.

Președintele ucrainean a mai spus că „va exista cu siguranţă un tribunal internaţional pentru această crimă”, care „este o încălcare a tuturor convenţiilor”.

„Nimeni în lume nu vă va ierta că aţi ucis oameni paşnici din Ucraina”, a mai spus el.

Primarul oraşului Harkov, Igor Terekhov, a precizat că cel puţin nouă persoane au fost ucise şi 37 rănite într-o zi, după bombardamente.

"Doar azi, 37 de persoane au fost rănite, inclusiv 3 copii. Patru persoane au ieşit din adăposturi pentru apă şi au murit. O familie, doi adulţi şi trei copii au ars de vii într-o maşină. Este oribil", a spus Terekhov, potrivit biroului ucrainean al BBC.

"Oraşul Harkov nu a cunoscut niciodată asemenea distrugeri în istoria recentă", a afirmat primarul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri