Zelenski, avertisment sumbru pentru ucraineni: estul țării urmează să fie supus unor încercări grele

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-11-2023

Actualizat: 13-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: The Economist

Președintele Volodimir Zelenski i-a avertizat duminică pe ucraineni să se pregătească pentru o nouă ofensivă a trupelor ruse asupra infrastructurii, pe măsură ce se apropie iarna, și a spus că armata sa anticipează atacuri în teatrul de război estic, informează Rador Radio România.

Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că atacurile rusești asupra orașului estic Avdiivka s-au redus în intensitate, dar ar putea să sporească în zilele următoare. Serviciile de informații militare ucrainene au declarat că o explozie a ucis cel puțin trei militari ruși în orașul Melitopol, din sudul ocupat de ruși, pe care l-a descris drept "un act de răzbunare" al grupărilor de rezistență.

Zelenski a emis avertismentele în timpul discursului său de seară, la o zi după ce forțele ruse au efectuat primul lor atac cu rachete asupra capitalei Kiev din ultimele aproximativ șapte săptămâni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri