Zelenski dă noi detalii despre întâlnirea cu Trump: Ucraina va cumpăra din SUA zeci de sisteme pentru a opri atacurile cu rachete rusești

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-10-2025 19:19

Article thumbnail

Sursă foto: people.com

Volodimir Zelenski spune că întâlnirea sa cu liderul SUA, Donald Trump, a fost un succes. Ucraina pregăteşte un contract pentru achiziţionarea a 25 de sisteme Patriot, susține președintele ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa de săptămâna trecută cu Donald Trump ca fiind un succes care a dus la progrese în achiziţionarea de noi sisteme de apărare aeriană, declaraţii ce vin în contrast cu relatările potrivit cărora Trump l-ar fi certat, folosind inclusiv un limbaj vulgar, atunci când l-a primit la Casa Albă, relatează Reuters.

În declaraţii făcute duminică presei, iniţial neoficiale, dar autorizate pentru publicare luni, liderul ucrainean a descris mesajul lui Trump de la întâlnire - care s-a încheiat cu îndemnul liderului american la un armistiţiu în actualele linii ale frontului - ca fiind unul „pozitiv”.

„După multe runde de discuţii de peste două ore cu (Trump) şi echipa sa, mesajul său, în opinia mea, este pozitiv: că rămânem pe poziţiile noastre din prima linie”, a spus Zelenski.

Ucraina şi aliaţii săi au cerut de mult timp un armistiţiu imediat, cu trupele aflate în poziţiile actuale, în timp ce Moscova a cerut Ucrainei să cedeze mai mult teritoriu înainte de a opri luptele.

Preşedintele ucrainean a făcut aceste declaraţii înainte ca Reuters şi alte instituţii media să relateze că în timpul întâlnirii lor, Trump a făcut presiuni asupra lui Zelenski să renunţe la unele teritorii ucrainene, iar surse au descris discuţia lor ca fiind mai tensionată decât s-a dezvăluit iniţial.

25 DE RACHETE PATRIOT PENTRU UCRAINA

Pe de altă parte, ca urmare a vizitei lui Zelenski la Washington, Ucraina pregăteşte acum un contract pentru achiziţionarea a 25 de sisteme de apărare aeriană Patriot, un impuls major pentru apărarea sa împotriva atacurilor cu rachete ruseşti, a mai spus Zelenski. Preşedintele ucrainean nu a specificat cât de aproape este Ucraina de semnarea contractului pentru cele 25 de sisteme Patriot, dar a spus că o mare parte din timpul vizitei sale în SUA a fost dedicat discutării acestei chestiuni, inclusiv direct cu Trump.

Zelenski nu şi-a atins obiectivul declarat de a convinge Washingtonul să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk pentru atacuri cu rază lungă de acţiune, în interiorul Rusiei. Zelenski a spus că, în opinia sa, acest lucru s-a întâmplat deoarece Trump nu a dorit să ia măsuri care l-ar fi supărat pe Vladimir Putin cu puţin timp înainte de întâlnirea cu liderul rus preconizată „în curând” la Budapesta.

JUMĂTATE DE AN PENTRU A RECONSTRUI RELAŢIA CU TRUMP

Zelenski a petrecut jumătate de an reconstruindu-şi relaţia cu Trump după o întâlnire dezastruoasă la Casa Albă, în februarie, când Trump şi vicepreşedintele JD Vance l-au certat în faţa presei pe liderul ucrainean că nu ar fi destul de recunoscător faţă de ajutorul dat SUA.

Zelenski s-a întors vineri la Casa Albă pentru a se întâlni cu Trump, la o zi după ce Trump a vorbit la telefon cu Putin. Trei surse Reuters au descris întâlnirea lui Trump cu Zelenski ca fiind una tensionată, Trump folosind în repetate rânduri un limbaj vulgar în timpul discuţiilor. „A fost destul de rău”, a spus una dintre surse despre întâlnire. „Mesajul a fost: «Ţara voastră va îngheţa şi va fi distrusă»”, dacă Ucraina nu încheie un acord cu Rusia.

A fost cea mai recentă schimbare aparentă de poziţie a lui Trump, care a spus timp de luni de zile că Ucraina trebuie să renunţe la teritorii pentru a face pace, pentru ca apoi, luna trecută, să descrie Rusia ca un „tigru de hârtie” şi să spună că Ucraina ar putea să-şi recâştige toate teritoriile.

ZELENSKI NU ESTE ENTUZIASMAT DE ALEGEREA BUDAPESTEI PENTRU SUMMITUL TRUMP-PUTIN

Trump şi Putin intenţionează să se întâlnească la Budapesta, capitala Ungariei, ţară membră a NATO şi a UE, care a menţinut relaţii cordiale cu Moscova pe tot parcursul războiului din Ucraina.

Zelenski a criticat alegerea locului de întâlnire, sugerând că politica internă a Ungariei a jucat un rol în această alegere: „Vorbim despre pace în Ucraina, nu despre alegerile din Ungaria”, a comentat el. Cu toate acestea, el a spus că ar fi dispus să participe la discuţii acolo, dacă ar fi invitat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri