Zelenski îl 'ceartă' pe Trump pentru atacul în Iran: 'Diplomaţia trebuie să înceapă să funcţioneze peste tot'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 23-06-2025 11:11

Actualizat: 23-06-2025 14:11

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat împotriva proliferării armelor nucleare, în timp ce şi-a exprimat indirect sprijinul pentru atacurile SUA asupra instalaţiilor nucleare iraniene, relatează dpa, conform Agerpres.

"Nu trebuie să existe proliferare a armelor nucleare în lumea modernă", a spus Zelenski într-un mesaj video transmis în cursul serii.

"Este important că există determinarea SUA pe acest subiect, determinarea preşedintelui (american Donald) Trump", a adăugat el.

Preşedintele ucrainean a subliniat că Rusia foloseşte drone iraniene Shahed în războiul din Ucraina. "Deciziile Iranului de a sprijini Rusia au adus distrugeri masive şi pierderi umane devastatoare ţării noastre şi multor altor ţări", a adăugat el.

În acelaşi timp, Zelenski a cerut o concentrare pe diplomaţie. "Diplomaţia trebuie să înceapă să funcţioneze. Să funcţioneze peste tot: în Orientul Mijlociu, în regiunea Golfului şi aici, în Europa - în Ucraina", a spus el.

Context

Statele Unite au lansat atacuri asupra siturilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică ca sprijin pentru Israel, lansând 14 bombe de tip "bunker-buster" (distrugătoare de buncăre - n.r.), conform Pentagonului.

Israelul şi-a început atacurile pe scară largă asupra ţintelor iraniene pe 13 iunie, spunând că îşi propune să prevină construirea unei arme nucleare de către Iran, o acuzaţie pe care Teheranul a negat-o constant.

Iranul a lansat de atunci o serie de atacuri de represalii asupra Israelului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri