Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski, mesajul transmis de la Casa Albă, după întâlnirea cu Joe Biden: 'Suntem fermi, indiferent ce încearcă Putin'

president.gov.ua
zelenski sua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi un mesaj de unitate la conferinţa de presă comună cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden. Liderul de la Kiev s-a declarat bucuros că a primit invitaţia de a veni la Washington, pentru a-i transmite preşedintelui Biden ceea ce ţara sa a realizat în lupta împotriva Rusiei, conform CNN, citat de news.ro.

"Am făcut deja progrese semnificative. Am arătat că parteneriatul nostru este mai puternic decât orice ostilitate rusă", a spus Zelensky, adăugând că Ucraina a eliberat 50% din teritoriile ocupate de Rusia.

El a subliniat că soldaţii ucraineni „apără libertatea” de aproape doi ani şi „mulţumită succesului Ucrainei în apărare, alte naţiuni europene sunt ferite de agresiunea rusă, spre deosebire de situaţia din trecut”.

„Când libertatea este puternică într-o singură ţară, este puternică peste tot”, a spus Zelenski.

"Suntem fermi, indiferent ce încearcă Putin. El nu a obţinut nicio victorie", a adăugat preşedintele ucrainean.

Zelenski a subliniat obiectivele ţării sale până în 2024, în timpul declaraţiilor de marţi, de la Casa Albă

„Astăzi, preşedintele Biden şi cu mine am discutat despre cum să ne întărim forţele” pentru anul viitor, a spus el şi a subliniat trei elemente.

În primul rând, Zelenski a remarcat apărarea aeriană şi eforturile de a distruge logistica rusă de pe teritoriul Ucrainei.

„Ne propunem să câştigăm bătălia aeriană, zdrobind dominaţia aeriană a Rusiei”, a spus el, adăugând că „cine controlează spaţiul aerian controlează durata războiului”.

În al doilea rând, Zelenski a spus că s-a întâlnit cu o companie americană de apărare şi că a primit sfaturi despre cum să facă industria de apărare a Ucrainei să funcţioneze mai rapid şi mai eficient. „Împreună, Ucraina şi America pot transforma arsenalul democraţiei”, a spus el.

În al treilea rând, Zelenski a afirmat că l-a informat pe Biden că Ucraina „a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene” în perspectiva negocierilor pentru aderarea ţării sale la Uniunea Europeană.

„Tot ce am discutat astăzi ne va ajuta în anul 2024”, a spus Zelenski.

Anterior, în timpul întâlnirii cu preşedintele american Joe Biden, preşedintele ucrainean Zelenski a declarat că obiectivul este de a „anihila superioritatea Rusiei şi de a perturba operaţiunile sale ofensive” în 2024.

Zelenski a spus că un alt scop al său este „de a stimula dezvoltarea arsenalului democraţiei” din Ucraina cu ajutorul armelor americane. El a spus că ar dori să discute despre accelerarea producţiei de arme împreună cu omologul său american.

„Mulţumiri tuturor lucrătorilor, inginerilor, managerilor care construiesc puterea armelor americane, ajutând Ucraina să stimuleze dezvoltarea arsenalelor democraţiei. Preşedintele Biden a fost de acord şi am vorbit despre asta în septembrie pentru a ne alătura co-producţiei de arme, este foarte important pentru noi”, a spus Zelenski în timpul întâlnirii de marţi din Biroul Oval.

Preşedintele ucrainean a mai menţionat că forţele sale „înaintează” pe câmpul de luptă şi a subliniat succesul Ucrainei în Marea Neagră.

„Am învins cu succes Rusia în Marea Neagră şi Rusia îşi ascunde... rămăşiţele flotei sale în golfuri îndepărtate. Între timp, Ucraina a înfiinţat un coridor de export în Marea Neagră care ne stimulează cu adevărat economia şi securitatea alimentară. ”, a spus el, adăugând că creşterea economică a Ucrainei este „aproape de 5%” în acest moment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.