Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat mai multe companii din Marea Britanie, SUA și Germania, acuzându-le că furnizează indirect piese și componente utilizate de Rusia în sistemele sale de armament.
Volodimir Zelenski a transmis pe platforma X că armele folosite de forțele ruse în atacurile recente asupra Ucrainei conțineau „peste 100.000 de componente fabricate în străinătate”, scrie Mediafax.
Componente identificate în dronele de atac ale Rusiei
Potrivit liderului ucrainean, o mare parte dintre aceste piese au fost identificate în dronele de atac folosite de Rusia în weekend, potrivit Sky News.
„Ucraina pregătește noi sancțiuni împotriva celor care ajută Rusia și războiul său și am comunicat partenerilor noștri propuneri concrete pentru a limita aceste scheme de aprovizionare”, a spus Zelenski.
El a subliniat că statele partenere dețin deja date detaliate despre companiile implicate și produsele exportate: „Știu ce să vizeze și cum să răspundă”, a adăugat președintele.
Liderii G7 se vor reuni în această săptămână
Zelenski a mai anunțat că reprezentanții țărilor G7 se vor reuni în această săptămână pentru a discuta măsuri suplimentare de sancționare, precizând că Ucraina se așteaptă la „o decizie radicală” pentru a spori eficiența restricțiilor economice împotriva Moscovei.
Atacurile din weekend au vizat mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv Kiev, Odesa și Dnipropetrovsk, iar autoritățile ucrainene au raportat victime și distrugeri semnificative ale infrastructurii civile.
Comentează