Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski, reacție furioasă la aflarea veștii că Navalnîi a murit

washingtonpost.com
zelenski

Volodimir Zelenski a declarat că este „evident” că Vladimir Putin s-a aflat direct în spatele morții lui Alexei Navalnîi.

„Este evident că Putin se află în spatele morții lui Navalnîi”, a spus Volodimir Zelenski.

Vorbind în Germania, liderul ucrainean a declarat că președintelui rus nu-i pasă cine moare atâta timp cât poziția sa în fruntea statului este asigurată.

Lui Putin ”îi este frică de orice concurenţă”, denunţă preşedinţia ucraineană

Preşedintelui rus Vladimir Putin ”îi este frică de orice concurenţă” şi nu înţelege decât ”forţa”, denunţă vineri şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, după anunţarea morţii în închisoare a opozantului rus Aleksei navalnîi, relatează AFP.

”Putin este răul absolut, care se teme de orice concurenţă. Viaţa ruşilor nu înseamnă nimic pentru el”, denunţă pe Telegram Iermak.

”Nu pot să existe negocieri cu el. Singurul limbaj pe care-l înţelege este cel al forţei”, adaugă el.

Alexei Navalnîi a murit în închisoare

Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare, a anunțat vineri Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia, citat de Sky News.

Oficiul Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia a transmis că disidentul a murit vineri.

„La 16 februarie 2024, în colonia corecțională nr. 3, condamnatul A A Navalny s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința. Lucrătorii medicali ai instituției au sosit imediat și a fost chemată o echipă medicală de urgență. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgență au confirmat decesul condamnatului”, se arată într-un comunicat preluat de Sky News.

Moscova a declarat că nu are informaţii despre cauza morţii lui Navalnîi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat, de asemenea, că serviciul federal de penitenciare face toate verificările necesare cu privire la moartea lui Navalnîi.

Agenţia rusă de ştiri TASS relatează că Vladimir Putin a fost informat de moartea sa.

Navalnîi a fost arestat în 2021. El ispășea o pedeapsă cumulată de peste 30 de ani pentru diferite infracțiuni despre care el a susținut că sunt înscenate cu scop politic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.