Dinamo a revenit din cantonamentul din Antalya, iar Zeljko Kopic a avut un mesaj pentru șefii echipei. Croatul dorește câțiva jucători cât mai repede.
Până acum, sunt mulțumit de echipă”, a transmis Zeljko Kopic pe aeroportul din București.
„Da, mai aștept alți jucători. Am vorbit despre asta. Vom vedea ce va fi. Am arătat că este posibil să facem performanță cu acest lot. Avem o echipă bună, jucătorii muncesc din greu. Există o relație bună între jucători și staff, e energie la echipă, iar asta mă bucură.
Leam Eissat e un jucător tânăr, cu potențial. Nu l-am folosit în aceste jocuri de pregătire pentru că prioritar era să folosim jucătorii pe care îi vom folosi la următorul meci. Este bun. L-am analizat și pe fratele lui în vară, l-am avut pe listă înaintea lui. E un jucător cu mare potențial, cu calitate.”, a spus antrenorul.
Croatul a fost întrebat și dacă echipele care au rămas în țară ar avea un avantaj pentru că s-au pregătit la temperaturile scăzute.
„Depinde. Nu știu dacă s-au antrenat pe teren artificial sau natural. Sunt lucruri complet diferite. E una să te antrenezi pe teren sintetic și alta pe iarbă naturală. E OK, dar pot spune doar că noi am avut facilități foarte bune, tot ce aveam nevoie pentru pregătire și le-am folosit în cel mai bun mod posibil în această perioadă din Antalya. Mai avem nouă finale, dar ne gândim doar la meciul cu U Cluj. Este primul meci, apoi ne pregătim pentru meciul cu Hermannstadt și o luăm meci cu meci.”, a mai declarat tehnicianul.
Primul meci din acest an calendaristic pentru Dinaamo este pe 18 ianuarie, de la ora 20:30. când va primi vizita celor de la U Cluj.
Echipa lui Zeljko Kopic este pe locul 4 în Superliga cu 38 de puncte, la egalitate cu FC Botoșani, echipa de pe locul 3. U Cluj este pe 7 cu 33 de puncte.





























Comentează