Zgonea vrea ca Romania sa aiba un rol mai important in regiune

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 11-05-2014

Actualizat: 11-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"România a devenit în aceste zile un actor regional important. Am adus la masă toate statele din Balcani, 12 state, și am încercat să le convingem că prosperitatea în regiune înseamnă securitate în regiune și înseamnă consens în adoptarea unor măsuri. Toate cele 12 state din acest proces de cooperare aspiră să se integreze în Uniunea Europeană. Am transmis statelor din regiune și la Bruxelles și la Strasbourg că suntem capabili să uităm de tensiuni, de divergențe, că suntem capabili să stăm la aceeași masă. (...) Dacă România dorește să fie un actor politic important al Uniunii Europene și al structurii euroatlantice trebuie să demonstreze că poate genera valorile UE și valorile euroatlantice în zona de securitate și de vecinătate", a afirmat Zgonea.


El a arătat că, în cadrul sesiunea inaugurală a Adunării Parlamentare a SEECP, a fost votat un regulament și o declarație finală.

"Această declarație finală înseamnă întărirea cooperării între parlamentele naționale. În toate statele europene sau în statele care aspiră către UE, 70-80% dintre membrii Guvernului fac parte din Parlament. O întărire a cooperării între parlamente înseamnă o integrare mai profundă a statelor care sunt deja în Uniunea Europeană, dar și un parcurs european și o transformare a legislației naționale în concordanță cu acquis-ul comunitar pentru statele care aspiră la calitatea de membru al UE", a explicat Valeriu Zgonea.

Acesta a mai spus că, în declarația adoptată, AP SEECP își exprimă dorința de a colabora cu Parlamentul European, dată fiind agenda comună și interesele comune ale celor două structuri în această zonă.

"Am adoptat un proiect de program pentru perioada 2014-2015 cu idei ambițioase care sunt legate de creșterea dezvoltării schimburilor comerciale între statele noastre, de o agendă comună economică, de un spațiu de securitate și stabilitate și coeziune socială", precizat Zgonea.

Totodată, el a subliniat că delegațiile statelor prezente la sesiunea inaugurală au adoptat o poziție referitoare al situația din Ucraina.

"Președinții de parlamente prezenți și delegațiile prezente au adoptat un comunicat de presă în care își exprimă îngrijorarea cu privire la evenimentele din Ucraina. Suntem solidari și dorim să ajutăm Ucraina să fie un spațiu de prosperitate și securitate. Suntem preocupați de ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei, suntem preocupați de toate aceste manifestări care aduc atingere securității și stabilității regiunii noastre. Este un semnal puternic pe care l-au dat toate statele din această zonă", a arătat Valeriu Zgonea.

Deputatul Gabriela Podașcă a fost aleasă președinte al Comisiei pentru dezvoltare socială, educație, cercetare și știință din cadrul AP SEECP.

"Tema primei comisii stabilite azi a fost de combatere a excluziunii sociale în rândul copiilor, un fenomen atât de acutizat în urma crizei economice și financiare. Cred cu tărie că preluarea acestei comisii de către țara noastră este o oportunitate majoră pentru România de a face un schimb de experiență cu celelalte țări cu privire la măsurile din acest domeniu și de a da un leadership pentru celelalte țări", a declarat Podașcă.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri