DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Zi de foc pentru Mircea Băsescu. Fratele fostului preşedinte află astăzi dacă este eliberat

mircea basescu

Magistrații Tribunalului Constanța judecă, astăzi, contestația procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu din penitenciarul Poarta Albă, fiind condamnat la patru ani închisoare pentru trafic de influență. Decizia instanței va fi definitivă.

Citeşte şi: BOMBA ZILEI: Mâna dreaptă a lui Băsescu, alături de Victor Ponta - FOTO/VIDEO

Procurorii DNA au contestat, pentru a treia oară, decizia Judecătoriei Medgidia după ce, tot de trei ori, instanța de fond a admis solicitarea Comisiei de liberări condiționate din Penitenciarul Poarta Albă de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu. Primele două contestații, din noiembrie 2016, respectiv februarie 2017, au fost acceptate de Tribunalul Constanța, urmând ca mâine să o judece pe a treia. În ultima motivare, din 19 iulie, a hotărârii prin care a decis eliberarea lui Mircea Băsescu, Judecătoria Medgidia a reținut că  “deținutul a executat fracția prevăzută de lege și că propunerea formulată de Comisia pentrui individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Poarta Albă este intemeiată și va fi admisă”.

În aceeași motivare, se arată că în ședința de judecată, procurorul DNA, a cerut  respingerea propunerii de liberare condiționată. “Arată  că liberarea condiționată are caracter facultativ și nu reprezintă un drept care trebuie valorificat de indată ce fracția de pedeapsă a fost executată, având în vedere și faptul că, în concret, executarea pedepsei a început acum un an de zile, respectiv la data de 16 06 2016 și urmează să expire la 16 06 2019. Raportat la pedeapsa stabilită de către instanța judecătorească, cuantumul efectiv executat și conduita condamnatului în acest interval de timp, consideră că nu este probată suficient capacitatea efectivă a condamnatului de a se reintegra licit în societate".

Citeşte şi: ULTIMA ORĂ: Dan Radu Ruşanu, SALVAT de la înec de salvamari - VIDEO

La rândul lui, Mircea Băsescu, având cuvântul, “a arătat că în cei doi ani în care a fost arestat a făcut eforturi să fie disciplinat, a formulat cereri să iasă la muncă,  a prestat activități lucrative dar în urmă cu două luni (luna mai când a fost operat pe cord deschis, sub pază) fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru muncă , a primit recompense și a participăat a toate activitățile educaționale”.

Mircea Băsescu este încarcerat în regim deschis la secția Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă. Avocații săi așteaptă, astăzi, noile argumente ale DNA.

"În mod constant este criticat de DNA faptul că Mircea Băsescu nu a făcut dovada reeducării sale. NU! El a accesat în penitenciar orice program a putut, raportat la starea sa de sănătate, și a spus asta mereu. Pe de altă parte, sarcina probei că el nu întrunește criteriile de liberare condiționată revine autorităților. Numai DNA spune asta, că trebuia să dovedim noi reeducarea, deși comisia de specialitate din penitenciar a propus eliberarea de 3 ori iar instanța de fond, de asemenea, s-a pronunțat în același sens. DNA nu a adus niciodată vreo probă prin care să dovedească faptul că Mircea Băsescu nu întrunește criteriile de eliberare. În plus, toate dovezile din dosare au arătat un comportament constant pozitiv, disciplinat etc. Nu are nicio critică în caracterizările făcute, nu are sancțiuni", au declarat, pentru EVZ, avocații lui Mircea Băsescu.

Citeşte şi: Celebră prezentatoare tv, mărturii CUTREMURĂTOARE: A fost bătută de soţ, iar copilul i-a fost la un pas de moarte .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.