Zi de foc pentru Salvamont: zeci de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-01-2026 14:50

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 73 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, fiind salvate 76 de persoane.

Au fost 16 apeluri pentru Maramureş, câte 7 în Gorj şi Predeal, 5 în Lupeni, câte 4 în Alba, Braşov, Neamţ, Voineasa şi Vatra Dornei, câte 3 în Bihor, Prahova, Mureş şi câte două în judeţul Braşov, la Cluj, Sibiu şi Suceava, fiind nevoie şi de o intervenţie a salvamontiştilor în Harghita.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 76 de persoane. Dintre acestea, 30 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. S-au primit şi 58 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană", au transmis reprezentanţii Salvamont pe Facebook.

Recomandările Salvamont

Echipele Salvamont România îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate pe munte pentru reducerea numărului de accidente.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri