Parlamentul britanic s-a reunit sâmbătă pentru o şedinţă extraordinară consacrată acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prima şedinţă organizată într-o sâmbătă după cea consacrată războiului din Malvine, acum 37 de ani, transmit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Legislatorii britanici urmează să supună la vot noul acord anunţat in extremis joi de Londra şi Bruxelles, iar rezultatul se prevede a fi extrem de strâns.
Dacă textul este aprobat de deputaţi, executivul va prezenta de luni un proiect de lege destinat să-l pună în aplicare, au indicat serviciile premierului Boris Johnson.
Guvernul conservatorilor nu mai dispune decât de 288 de aleşi, în condiţiile în care are nevoie de o majoritate de 320 de voturi în Camera Comunelor, care a respins de trei ori acordul de Brexit obţinut anterior de premierul Theresa May, determinând-o să demisioneze.
Partidele din opoziţie au avertizat deja că vor vota împotriva acordului lui Johnson. În special partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al executivului în parlament, este împotriva compromisului, care ar afecta potrivit lui integritatea Regatului Unit, prevăzând un tratament diferit pentru Irlanda de Nord.
Zi decisivă la Londra - Parlamentul britanic s-a reunit pentru o şedinţă extraordinară consacrată Brexitului
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

66
Adversarul lui Viktor Orban: „Presupusa trădare a Ungariei trebuie investigată”
66

2.937
Ungaria, „calul troian” al Rusiei în Europa? Țările europene reacționează dur
2.937

960
UE îl acuză pe Putin că 'stă în spatele fiecărei crize a imigraţiei în Europa'
960

736
Kaja Kallas a vorbit la telefon cu ministrul de externe al Iranului
736

31.241
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
31.241

96
BCE: Băncile greceşti au capacitate limitată de a finanţa economia, în pofida redresării după criza financiară
96

60
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
60

171
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
171

207
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
207

8.780
Alegeri în Ungaria - Ultimele sondaje arată două lumi paralele: toată lumea câștigă
8.780

403
UE va găsi modalităţi de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei. Critici acerbe din partea cancelarului german la adresa lui Viktor Orban
403

5.226
VIDEO Nicușor Dan a explicat scandalul Ungaria vs. Ucraina pe înțelesul tuturor: „Suveranitatea e tot timpul o chestiune complicată”
5.226

3.484
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
3.484
















Comentează