Zi decisivă la Roland Garos: Simona Halep vs. Irina Begu. Alte trei românce se luptă pentru o victorie

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 30-09-2020

Actualizat: 30-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Simona Halep este favorita numărul 1 la câştigarea Roland Garros. Dacă ia trofeul la Paris, Simona Halep va redeveni numărul 1 WTA. Simona Halep şi Irina Begu se înfruntă în turul doi de la Roland Garros, aceasta fiind a şaptea confruntare dintre cele două românce, iar Halep nu a pierdut niciodată, relatează Mediafax.

Ultima dată s-au întâlnit în semifinalele turneului de la Praga.

De data aceasta va fi prima oară când Halep şi Begu joacă una contra celeilalte pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

Cele două sunt prietene şi pe teren, dar şi în afara lui.

„Cu Simona mă înţeleg extraordinar de bine. Am legat o prietenie frumoasă, vorbim multe, ne sfătuim, ne încurajăm”, spunea Begu acum doi ani.

Au câştigat împreună titlul la dublu la Shenzen în 2018, singurul de acest fel din palmaresul lui Halep.

Citeste si: Traficul rutier va fi restricționat pe Autostrada A2 București - Constanța până la 30 noiembrie

Nu doar Halep şi Begu au ajuns în turul doi la Paris. Irina Bara, Patricia Ţig şi Ana Bogdan joacă şi ele pentru un loc în şaisprezecimi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri